Legea privind exercitarea profesiei de detectiv particular

colegiu | Uncategorized |

Legea nr. 329/2003, republicată în 2007


Capitolul I – Dispoziţii generale

Art. 1 (1) Detectivul particular este persoana atestată în condiţiile prezentei legi şi care, fără să aducă atingere dreptului la viaţa intimă, familială şi privată ori altor drepturi si libertăţi fundamentale, la cererea persoanelor fizice sau juridice, desfăşoară activităţi specifice de investigare, referitoare la: a) conduita și moralitatea publică a unei persoane; b) date privind solvabilitatea ori seriozitatea unei persoane fizice sau juridice potenţială parteneră într-o afacere; c) persoanele dispărute de la domiciliu; d) bunurile care fac obiectul unor litigii de natură civilă sau penală înstrăinate în scopul prejudicierii intereselor unei părţi în proces; e) asigurarea protecţiei împotriva scurgerii unor informaţii din sfera vieţii private sau a activităţii operatorilor economici care doresc să păstreze confidentialitatea acestora. (2) Activitatea detectivului particular nu poate fi contrară reglementărilor legale interne sau celor internaţionale la care România este parte, siguranţei naţionale, ordinii publice ori bunelor moravuri. (3) Informaţiile obţinute în urma activităţilor desfăşurate de detectivul particular sunt destinate exclusiv clientului acestuia, în condiţiile prezentei legi. 

Art. 2 (1) Detectivul particular îşi poate exercita profesia, după caz, în cadrul societăţilor specializate sau al cabinetelor individuale de detectivi particulari, înfiinţate conform legislatiei comerciale şi care funcţionează în baza licenţei eliberate de Inspectoratul General al Poliţiei Române. (2) Obiectul de activitate al societăţilor specializate si al cabinetelor individuale de detectivi particulari este unic. (3) Conducătorii executivi ai societăţilor specializate de detectivi particulari trebuie să fie absolvenţi ai facultăţii de drept sau ai unei şcoli postliceale de detectivi ori să fi îndeplinit funcţia de poliţist ori lucrător în cadrul unei instituţii publice cu atribuţii în domeniul ordinii publice sau siguranţei naţionale cu grad de ofiţer şi să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 5 lit. c), d), e) si f). (4) Asociaţii sau acţionarii persoane fizice ai societăţilor specializate de detectivi particulari, înfiinţate conform alin. (1), trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile prevăzute de art. 5 lit. d) și e). 

Art. 3 (1) Detectivul particular este obligat să păstreze secretul profesional asupra datelor și informaţiilor obţinute. (2) Datele şi informaţiile prevăzute la alin. (1) pot fi comunicate, la cerere, în condiţiile legii, numai instanţelor judecătoreşti şi Ministerului Public, dacă acestea sunt utile pentru aflarea adevărului în cauzele penale. (3) În activitatea desfășurată, detectivul particular se supune legii, statutului societăţii specializate sau al cabinetului individual de detectivi particulari.

Capitolul II – Dobândirea calităţii de detectiv particular

Art. 4 Activitatea de detectiv particular poate fi desfăşurată numai de persoanele care sunt atestate profesional. 

Art. 5  Poate dobândi calitatea de detectiv particular persoana care indeplineşte următoarele condiţii: a) are cetăţenia română sau cetăţenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spaţiului Economic European; b) posedă cel puţin studii medii şi este absolventă a unei şcoli postliceale de detectivi sau a îndeplinit funcţia de poliţist ori lucrător în cadrul unor instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranţei naţionale ori este absolventă a unei instituţii de învăţământ superior; c) este aptă din punct de vedere medical; d) să nu fi fost condamnată pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie; e) nu desfăşoară o activitate care implică exerciţiul autorităţii publice; f) a obţinut avizul inspectoratului de poliţie judeţean sau al Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti, după caz; g) a promovat examenul de atestare a calităţii de detectiv particular, conform prevederilor art. 7, ori deţine un certificat de calificare în această profesie sau un atestat similar eliberat în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European. 

Art. 6  Pentru susţinerea examenului de atestare a calităţii de detectiv particular, cei interesaţi trebuie să depună la inspectoratele de poliţie judeţene sau, după caz, la Direcţia generală de poliţie a municipiului Bucureşti următoarele acte: a) cerere; b) curriculum vitae; c) actul de stare civilă, în copie legalizată; d) actul de studii, în copie legalizată; e) actul de absolvire a unui curs de specialitate, în copie legalizată; f) certificate medicale şi de testare psihologică, eliberate de o unitate sanitară specializată, respectiv de un laborator autorizat; g) certificat de cazier judiciar; h) declaraţie din care sa rezulte că îndeplineste condiţia prevăzută la art. 5 lit. e); i) dovada achitării tarifului pentru susţinerea examenului de atestare a cunoştinţelor, stabilit in conformitate cu dispoziţiile legale. 

Art. 7 (1) Calitatea de detectiv particular se dobândeşte în urma verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege şi a examinării candidaţilor de către o comisie instituită la nivelul inspectoratului de poliţie judeţean, respectiv al Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti. (2) Comisia prevazută la alin. (1) se întruneşte trimestrial, iar verificarea cunoştinţelor se face potrivit tematicii aprobate de Inspectoratul General al Poliţiei Române. (3) După promovarea examenului, detectivului particular i se eliberează un atestat, pe baza căruia se poate asocia ori angaja la o societate licenţiată sau îşi poate înfiinţa cabinet individual pentru desfăşurarea de activităţi de investigare. (4) Persoana respinsă la examen poate depune contestaţie la Inspectoratul General al Poliţiei Române în termen de 3 zile, acesta având obligaţia să o soluţioneze în termen de 30 de zile de la data depunerii. (5) Cetăţenii din statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European care au calitatea de detectiv particular pot desfăşura activităţile specifice acestei profesii pe teritoriul României, în condiţiile prezentei legi, exclusiv în baza unei delegaţii emise de societatea pe care o reprezintă, în vederea soluţionării cazului ce face necesară prezenţa acestora în România. Cetăţenii din statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European fac dovada calităţii de detectiv particular cu actul care atestă în mod valabil această calitate în statul de origine sau de provenienţă. (6) Detectivii prevăzuţi la alin. (5) au obligaţia ca înaintea desfăşurării oricăror activităţi specifice şi la încetarea acestora să înştiinţeze organul de poliţie competent teritorial.

Art. 8 (1) Calitatea de detectiv particular încetează: a) prin renunţare scrisă, care se depune la inspectoratul de poliţie judeţean sau, după caz, la Direcţia generală de poliţie a municipiului Bucureşti; b) prin anularea atestatului în condiţiile art. 23 alin. (2); c) când persoana în cauză nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 5 lit. a) si c)-e). (2) Calitatea de detectiv particular se suspendă: a) când împotriva persoanei în cauză se pune in mişcare acţiunea penală, pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie, în legătură cu activitatea sa de detectiv; în acest caz suspendarea durează până la soluţionarea definitivă a cauzei; b) pe timpul cât detectivul particular se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 10; c) în condiţiile prevăzute la art. 20 şi art. 23 alin. (1). 

Art. 9 (1) După promovarea examenului de atestare detectivul particular utilizează, în scopul dovedirii acestei calităţi, legitimaţia de detectiv particular. (2) Legitimaţia de detectiv particular este nominală şi nu este transmisibilă. Modul de eliberare, forma si conţinutul legitimaţiei se stabilesc prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. 

Art. 10 Exercitarea profesiei de detectiv particular este incompatibilă cu: a) activitatea salarizată în cadrul altor profesii, care implică exerciţiul autorităţii publice; b) activităţi care influenţeaza independenţa profesiei ori contravin bunelor moravuri; c) exercitarea nemijlocită de fapte de comerţ, cu excepţia celor conforme obiectului de activitate şi indeplinirii atribuţiilor specifice.

Capitolul III – Drepturile si obligaţiile detectivului particular, ale societăţilor specializate şi ale cabinetelor individuale în care acesta îşi desfăşoară activitatea

Art. 11 (1) În exercitarea profesiei detectivul particular are dreptul să efectueze investigaţii în legatură cu persoanele, bunurile, faptele, datele şi imprejurările care fac obiectul acestei activităţi, cu respectarea strictă a drepturilor si libertăţilor cetăţenilor, precum si a dispoziţiilor legale. (2) În efectuarea investigaţiei detectivul particular poate solicita persoanelor fizice sau autorităţilor publice informaţii care, potrivit legii, nu sunt clasificate şi nu aduc atingere dreptului la viaţa intimă, familială şi privată ori altor drepturi şi libertăţi fundamentale ale persoanei vizate. 

Art. 12  Detectivul particular are următoarele obligaţii: a) să manifeste probitate şi conştiinciozitate profesională, scopul activităţii sale fiind aflarea adevărului în cauza pentru care a fost angajat; b) să foloseasca metode şi mijloace de investigare prin care să nu aducă atingere normelor de drept ori drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti; c) să păstreze, chiar şi după încetarea calităţii de detectiv particular, secretul profesional cu privire la actele, faptele, datele şi împrejurările despre care a luat cunoştintă în timpul desfăşurării activităţii, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege; d) să nu uzeze de calitatea de detectiv particular decât în interesul serviciului.

Art. 13  Detectivului particular, în desfăşurarea activităţii, îi este interzisă efectuarea de investigaţii cu privire la: a) activitatea personalului reprezentanţelor diplomatice şi consulare sau a organizaţiilor internaţionale cu statut similar; b) activitatea persoanelor, desfaşurată permanent ori temporar, cu orice titlu, în interesul autorităţilor publice, instituţiilor sau altor persoane juridice de interes public ori în serviciile de interes public; c) datele confidenţiale cu privire la convingerile politice, religioase, filozofice sau sindicale şi la exprimarea acestor convingeri, la orientarea sexuală, sănătatea, originea socială ori etnică a unei persoane; d) cauzele penale aflate în lucru la organele judiciare; e) activităţile specifice desfăşurate de instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale. 

Art. 14  Societăţile specializate şi cabinetele individuale de detectivi particulari au următoarele drepturi: a) să se doteze şi să folosească mijloacele tehnice de investigare şi comunicaţii permise de lege; b) să organizeze cursuri şi alte activităţi de pregătire profesională şi fizică specifice pentru perfecţionarea pregătirii personalului propriu; c) să se afilieze în asociaţii profesionale care să le reprezinte interesele în relaţiile cu alte asociaţii sau cu instituţii ale statului; d) să solicite oficial de la autorităţile publice date despre persoane, bunuri sau situaţii necesare detectivului particular în procesul de investigare, care, potrivit legii, nu sunt clasificate şi nu aduc atingere dreptului la viaţa intimă familială şi privată ori altor drepturi şi libertăţi fundamentale ale persoanei vizate. 

Art. 15  (1) În organizarea şi desfăşurarea activităţii detectivii particulari din societăţile specializate şi din cabinetele individuale au obligaţia: a) să întreprindă investigaţii numai în baza unei convenţii scrise încheiate cu clientul; b) să înfiinţeze un registru numerotat si să îl înregistreze la inspectoratul de politie judeţean sau, după caz, la Direcţia generală de poliţie a municipiului Bucureşti, în care vor ţine evidenţa cazurilor investigate; c) să comunice datele şi informaţiile solicitate de procuror sau de instanţa de judecată, pentru soluţionarea unor cauze penale; d) în cazurile în care constată că informaţiile obţinute vizează siguranţa naţională, să sesizeze de îndată autorităţile cu atribuţii în domeniu; e) să angajeze şi să folosească pentru activităţile specifice de investigaţii numai persoane care au calitatea de detectiv particular; f) în raport de posibilităţi şi pe baza unor convenţii, să primească în practică elevi ai şcolilor de detectivi particulari. (2) Societăţile specializate şi cabinetele individuale de detectivi particulari îşi întocmesc regulament de organizare şi funcţionare, care se aprobă prin dispoziţie scrisă a conducătorului executiv al societăţii sau a şefului cabinetului individual, după caz.

Capitolul IV – Sancţiuni

Art. 16 Nerespectarea dispoziţiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea civilă, materială, disciplinară, contravenţională sau penală. 

Art. 17 Încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1), ale art. 4, precum şi declararea de date false prin actul prevazut la art. 6 lit. h) constituie infracţiuni şi se pedepsesc potrivit Codului penal. 

Art. 18 Constituie contravenţii următoarele fapte: a) efectuarea de investigaţii în alte cazuri decât cele prevăzute la art. 1 alin. (1) sau cu încălcarea prevederilor art. 12 lit. b)-d) şi ale art. 13; b) încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) şi (3) şi ale art. 7 alin. (6); c) încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) şi (3), art. 3 alin. (2) şi ale art. 15 alin. (1) lit. a)-e). 

Art. 19 (1) Contravenţiile prevăzute la art. 18 se sancţionează după cum urmează: a) faptele prevăzute la lit. a) si c), cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei; b) fapta prevăzută la lit. b), cu amendă de la 200 lei la 500 lei. (2) În cazul contravenţiilor prevăzute la art. 18 lit. c), sancţiunea amenzii poate fi aplicată şi persoanei juridice, caz în care limitele acesteia sunt de la 1.000 lei la 2.500 lei. 

Art. 20 (1) Repetarea săvârşirii contravenţiilor prevăzute la art. 18 lit. a) şi c) în interval de un an atrage suspendarea atestatului pe o perioada de la 3 la 6 luni. (2) Suspendarea atestatului şi revocarea suspendării se dispun, în toate cazurile, de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, la propunerea inspectoratelor de poliţie judeţene sau a Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti, şi se comunică persoanei în cauză. 

Art. 21 Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către politişti anume desemnaţi de Inspectoratul General al Poliţiei Române. 

Art. 22 Prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 28 si 29, se aplică şi contravenţiilor prevăzute de prezenta lege. 

Art. 23 (1) Încălcarea obligaţiilor prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. a)-e) atrage şi suspendarea atestatului de detectiv particular sau, după caz, a licenţei de funcţionare a societăţii specializate ori a cabinetului individual de detectivi particulari, pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 luni. (2) Atestatul de detectiv particular sau, dupa caz, licenţa de funcţionare a societăţii specializate ori a cabinetului individual de detectivi particulari se anulează dacă, într-un interval de un an de la data la care a expirat termenul de suspendare a atestatului sau a licenţei, este săvârşita din nou una dintre faptele care atrag măsura suspendării. 

Art. 24 (1) Măsurile prevăzute la art. 23 referitoare la suspendarea sau anularea atestatului de detectiv particular se dispun de către inspectoratul de poliţie judeţean care l-a emis sau, după caz, de către Direcţia generală de poliţie a municipiului Bucureşti. (2) Suspendarea sau anularea licenţei de funcţionare a societăţii specializate ori a cabinetului individual de detectivi particulari se dispune, în condiţiile prezentei legi, de către Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Capitolul V – Dispoziţii finale

Art. 25 Controlul activităţii specifice desfăşurate de societăţile specializate şi de cabinetele individuale de detectivi particulari se efectuează de politişti anume desemnaţi de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu avizul Ministerului Public. 

Art. 26 Inspectoratul General al Poliţiei Române ţine evidenta tuturor detectivilor atestaţi, a societăţilor specializate şi a cabinetelor individuale de detectivi particulari. 

Art. 27 Nomenclatorul de activităţi din economia naţională se completează cu activitatea de detectiv particular. 

Art. 28 (1) Prevederile prezentei legi se completează cu dispoziţiile legale privind recunoasterea diplomelor si calificarilor profesionale pentru profesiile reglementate din România. (2) Documentele necesare pentru dobândirea calităţii de detectiv particular, altele decât cele prevăzute la alin. (1), eliberate cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, de către autorităţile statului de origine sau de provenienţă, sunt recunoscute in condiţiile legii. 

Art. 29 (1) Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) În 60 de zile de la publicare, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Serviciul Român de Informaţii vor elabora proiectul normelor de aplicare a prezentei legi, pe care îl vor supune aprobării Guvernului.

FII ONLINE ÎN SIGURANȚĂ

colegiu | Uncategorized

Cu sprijinul coordonatorului pentru proiecte și programe educative școlare și extrașcolare și responsabil al Comisiei pentru prevenirea și eliminarea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității, doamna profesor Maria Petrescu- sociolog, Colegiul universitar Spiru Haret București organizează în permanență, în mediul online sau cu prezență fizică, întâlniri/dezbateri pe teme de mare actualitate: bulliyng, cyberbullyng, managementul conflictelor, comunicare profesională.

Contextul pandemic și trecerea unităților școlare din învățământul preuniversitar în scenariul roșu de activitate a impus integrarea TIC şi utilizarea Internetului în cadrul activităţilor didactice. S-a conturat astfel, mai mult ca oricând, nevoia de a asigura mecanisme de protecţie a elevilor în mediul online. Programul Fii Online în siguranță!  vine în întâmpinarea nevoilor de formare și dezvoltare în rândul tinerilor a abilităților de utilizare sigură și responsabilă a noilor tehnologii și poate fi implementat de cadrele didactice în cadrul orelor de Consiliere și orientare care abordează problematica provocărilor  pe care mediul online le ridică.

Elevii Colegiului universitar Spiru Haret București sunt în permanență monitorizați de către cadrele didactice și consiliați atunci când situația o impune. Astfel, în cadrul colegiului au fost demarate mai multe programe de conștientizare, prevenire și/sau prevenție bulliyng, cyberbullyng.

Fii Online în siguranță!

Program de consiliere pentru utilizarea creativă şi pozitivă a internetului

Titlul programuluiFii Online în siguranță!
Tipul de programProgram de consiliere de grup/la clasă, desfășurat în format online
Grup ţintăElevi de nivel postliceal
ProfesoriSoc. Țibuleac – Dinu Marcela
Soc. Petrescu Maria
ScopDezvoltarea abilităților de a face față situațiilor  neplăcute, dăunătoare şi ilegale întâlnite de către tineri în mediul online și a abilităților de utilizare sigură și responsabilă a noilor tehnologii.  
ObiectiveO1. Să dezvolte abilitățile de protecție a datelor personale care conturează identitatea virtuală;
O2. Să dezvolte abilități de utilizare sigură a rețelelor sociale;
03. Să dezvolte atitudini și valori specifice relaționării pozitive  în mediul online;
04. Să dezvolte abilități de identificare și abordare eficientă a situațiilor de cyberbullying cu care se confruntă;
O5. Să dezvolte abilități de gestionare eficientă a timpului petrecut în mediul online;
06. Să dezvolte abilități de utilizare sigură și responsabilă a Internetului
Resurse proceduraleMetode și procedee: studii de caz,  problematizarea, conversaţia, metode de dezvoltare a gândirii critice, exerciţiul, explicaţia, chestionarul, realizarea de desene, texte, afişe, procedee ale analizei cantitative şi calitative a datelor;
Materiale utilizate: chestionare, fişe de  lucru individual şi pe grupe, coli de hârtie, prezentări PPT, calculator, videoproiector, aplicații web, filme, prezentări video
Resurse de timp6 activități a câte 50 minute

            Deasemenea Cursanții Colegiului Universitar Spiru Haret beneficiază de sprijin din partea colegilor noștri din cadrul Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră în ceea ce privește:

  • Identificarea și abordarea psihologică a unor nevoi de profesionalizare, de orientare vocațională și pentru carieră;
  • Suport psihologic pentru persoanele aflate în situații dificile;
  • Facilitarea adaptării studenților la mediul academic și la contextul specific USH;
  •  Oferirea de suport pentru depășirea dificultăților educaționale pentru persoanele care solicită ajutorul;
  • Organizarea de seminarii, workshop-uri și conferințe, precum și derularea unor programe de educație și prevenție.

Doamna Amina Pîrvescu oferă sprijinul psihoemoțional elevilor colegiului și în anul școlar 2021-2022, fiind reprezentanta Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră. http://coc.spiruharet.ro.

Elevii sunt îndrumați să dobândească o gândire independentă, nedeterminată de grup, toleranţă faţă de ideile noi și față de oamenii din jurul lor, fiecare unic în felul său, capacitatea de a descoperi probleme noi şi de a găsi modul de rezolvare a lor şi posibilitatea de a critica constructiv.

Împreună învățăm să spunem NU violenței; să avem pace în clasă și în școală; să fim în siguranță în mediul online; să ne găsim resursele necesare și să ne urmăm visul de a fi buni profesioniști!

Soc. Țibuleac-Dinu Marcela

Familia haretistă continuă să se implice activ în campaniile sociale și/sau umanitare

colegiu | Uncategorized

Elevii Colegiului universitar Spiru Haret București, împreună cu cadrele didactice și parteneri cu suflet mare, desfășoară pe tot parcursul anului activități de voluntariat și se implică în campaniile sociale și/sau umanitare.

Vă invităm să vă alăturați proiectelor noatre de suflet:

  1. Cutia cu fapte bune! (puteți aduce oricând lucruri/bunuri care vă sunt de prisos, alimente neperisabile, rechizite, cărți, hainuțe, încălțăminte, jucării, etc).
  2. Încalță un înger! (puteți achiziționa o pereche de încălțăminte, orice mărime, orice culoare, pentru orice sex).
  3. Ai nevoie de o haină, ia una! Vrei sa ajuți, lasă una! (punem accent pe hainuțele mai groase indiferent de vârstă sau sex).
  4. Colegiul universitar Spiru Haret Bucureşti din cadrul Universităţii Spiru Haret Bucureşti, alături de Consiliul Mondial Român, Organizația București – Ilfov, în parteneriat cu Grupul “Să  reciclăm împreună!” vor derula Proiectul ”IMPLICAREA TA SALVEAZĂ NATURA!”, care va avea ca scop colectarea de haine care nu le mai purtăm, indiferent de vârstă și mărime, pături, lenjerii, încălțăminte chiar și jucării, pe care le reciclăm și le oferim, familiilor defavorizate din mediul rural și urban, centrelor sociale și căminelor de  bătrâni!
  5. Nici un copil n-ar trebui să sufere de foame!
    Donează bani sau alimente greu perisabile pentru Banca de Alimente a Crucii Roșii Române .
    Donează pentru copiii care suferă de foame!
    #BancaDeAlimente #CruceaRoșieRomână
    #FoodBanking
    Link: https://donate.redcrossredcrescent.org/…/~darul-meu…
  6. #FițiOameni Când aveți de dat haine/încălțăminte pe care nu le mai purtați dvs sau copiii dvs, faceți și o faptă bună, nu doar să scăpați de haine/încălțăminte și să puneți o pâine/o ciocolată/un pateu/o pungă de orez/etc în pachetul cu haine

Hainele/încălțămintea trebuie să fie CURATE, adică spălate și PURTABILE, adică nu rupte ori găurite, fiindcă oamenii vulnerabili nu sunt bătaia de joc a nimănui, sunt deja bătuți de soartă.

7. Campania de donare sânge! Donează sânge! Salvează o viață! Vă invităm să donați sânge oricând starea de sănătate vă permite deoarece Centrul de Transfuzie Sanguină București are mare nevoie de rezerve pentru semenii noștrii atât de greu încercați! http://www.ctsbucuresti.ro/

Locația pentru depunerea coletelor este Bulevardul Basarabia, nr. 256, Sector 3, București, la intrarea în Colegiul Universitar Spiru Haret, partener și susținător al campaniilor sociale. Donațiile dvs sunt colectate și sortate săptămânal de către colaboratorii noștrii cu suflet mare și distribuite celor care au nevoie.

Persoana de contact Țibuleac-Dinu Marcela, tel. 0721808577, e-mail colegiuluniversitar@spiruharet.ro.

Vă mulțumim în numele beneficiarilor și vă asigurăm că eforturile dvs sunt răsplătite mai devreme sau mai tarziu…

Examen de DEFINITIVAT în luna Decembrie 2021

colegiu | Uncategorized

Colegiul universitar Spiru Haret București continuă să investească și să sprijine cadrele didactice în ceea ce privește pregătirea profesională.

Astfel, după organizarea concursului de Titularizare în luna Decembrie 2020 și acreditarea celor două calificări profesionale (Asistent medical generalist și Editor imagine) care funcționează în cadrul Colegiului universitar Spiru Haret București, cadrele didactice au participat la examenul de Definitivat organizat în luna Decembrie 2021.

La examen au participat dl Silviu Constantin Șerban, doamnele Ionescu Ionela, Petrescu Maria, Iosif Mihaela, Nistor Daniela, Covaci Mariana și Călina Adriana Alina. Toate cadrele didactice s-au pregătit alături de elevii colegiului iar rezultatele nu au întârziat să apară.

Felicităm atât cadrele didactice cât și elevii pentru reușită, mulțumim tuturor pentru implicare, dăruire și emoțiile pozitive transmise. Mulțumim conducerii Universității Spiru Haret și tuturor oamenilor implicați în managementul colegiului pentru sprijinul necondiționat oferit cu profesionalism de fiecare dată.

Mulțumim partenerilor noștrii (conducerea USH, cadre didactice, elevi, colegi de la alte departamente) pentru atmosfera caldă și prietenoasă din echipă, pentru starea de spirit excelentă și pentru atitudinea optimistă! Împreună creștem standardele în domeniile sănătate și asistență pedagogică, producție media, informatică și servicii!

Parteneriat între Colegiul universitar ”Spiru Haret” București și Centrul German de Integrare Medialjob

colegiu | Uncategorized

În anul școlar 2021-2022 s-au pus bazele unei frumoase și rodnice colaborări între Colegiul universitar ”Spiru Haret” București și Centrul German de Integrare Medialjob.

Invitata noastră, doamna ODETTE SOFRONESCU – manager de integrare, le-a vorbit elevilor și absolvenților despre proiectele și ofertele Centrul German de Integrare Medialjob. Sperăm ca anul 2022 să vină cu bucuria unor relații profesionale cât mai bine constituite, elevii și absolvenții Colegiului universitar Spiru Haret să devină parteneri de cursă lungă pe drumul împlinirii lor ca asistenți medicali generaliști sau Profită de oportunitate și obține un loc de muncă ca Asistent Medical Generalist sau Asistent medical Balneofiziokinetoterapie și recuperare în Germania!

*** Profită de oportunitate și obține un loc de muncă ca Asistent Medical Generalist sau Asistent medical Balneofiziokinetoterapie și recuperare în Germania!

Este o adevărată provocare să pornești pe un drum cu atât de multe necunoscute, dar când ai alături o echipă de încredere, cum este – echipa Medialjob – totul pare mai ușor de parcurs, de învățat și de aplicat.

Te vor îndruma și ajuta cu tot ce înseamnă:

  • Birocrație
  • Recunoaștere profesională
  • Cursuri online de limbă germană – GRATUITE
  • Suport continuu după ce ajungi în Germania
  • Aplică ACUM și află cum poate evolua cariera ta!

Email: colegiuluniversitar@spiruharet.ro

Parteneriat Colegiul Universitar „Spiru Haret” – Asociația „Foișorul de Foc=Voluntariat și Parteneriat pentru Viață”

colegiu | Uncategorized

Cei 30 de ani de experienţă în învăţământul universitar au condus la dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor de colaborare cu mediul public şi privat, astfel Colegiul Universitar „Spiru Haret” Bucureşti a atras resurse umane competente, specializate, medici, asistente medicale, profesori universitari şi profesionişti de prestigiu ce asigură cea mai bună pregătire profesională.

Colegiul Universitar „Spiru Haret” Bucureşti îşi propune să devină un punct de referinţă pe harta practicilor medicale şi nu numai, prin servicii educaţionale calitative, prin cunoştinţele, profesionalismul şi devotamentul insuflate absolvenţilor săi şi prin evoluţia constantă a programelor de învăţământ, în conformitate cu dinamica înregistrată pe plan local şi european de fiecare arie profesională.

Programele propuse de Colegiul Universitar „Spiru Haret” Bucureşti consolidează inovarea, stimulează creativitatea, facilitează învățarea și dezvoltarea competențelor-cheie și profesionale în învățământul postliceal sanitar, propune metode de predare-învățare mai eficiente, inovative, adaptate cerințelor actuale privind creșterea calității în învățământ.

În cadrul colegiului, elevii beneficiază de pregătire profesională echivalentă cu pregătirea standard din ţările membre ale Uniunii Europene, pentru a face faţă schimbărilor economice, sociale şi culturale.

Colegiul Universitar „Spiru Haret” Bucureşti a înțeles că, în domeniul educației, voluntariatul are un rol extrem de important, vizând dezvoltarea personalității elevilor. Născut din dragostea față de aproapele nostru, dintr-un adevărat spirit civic, din nevoia de a dezvolta competențe multiple și de a pleca în carieră cu cât mai multe experiențe, voluntariatul devine din ce în ce mai atractiv pentru tineri la accesarea unei cariere noi.

Am descoperit acest aspect la elevii din școala noastră, urmărindu-le evoluția, bazată nu doar pe experiențe profesionale obligatorii ci pe experiența dobândită în afara școlii, prin voluntariat, cursuri de pregătire sau proiecte cu resurse personale de timp. Activitățile realizate de noi la nivelul colegiului i-au ajutat să vadă viața dintr-o altă perspectivă, având sentimentul și conștientizând că pot fi utili societății, că marea schimbare poate începe cu ei, că pot face o carieră de excepție, că au șanse crescute cu un CV în care apar și experiențe bazate pe activități de voluntariat.

Pentru a crește șansele de reușită în carieră pentru elevii noștri, Universitatea Spiru Haret, Colegiul Universitar Spiru Haret Bucureşti, a încheiat din acest an şcolar un parteneriat deosebit de important pentru insituţia noastră de învăţământ cu Asociatia „Foisorul de Foc= Voluntariat şi Parteneriat pentru Viaţă”, Divizia Civică Voluntară, Președinte General de brigadă(r) Vasile CIORNEI.

În cadrul acestui parteneriat a avut loc o activitate în care reprezentanţii asociației au susţinut sesiuni de prezentare și recrutare de noi voluntari pentru constituirea unui nou detașament la Colegiul Universitar Spiru Haret din Bucureşti. Activitatea a avut loc într-unul din amfiteatrele instituţiei, iar elevii care au participat au apreciat scopul şi desfăşurarea acesteia.

Experiența de 10 ani a Asociaţiei „Foişorul de Foc=Voluntariat şi Parteneriat pentru Viaţă“,  un ONG care are ca scop educaţia, instruirea şi intervenţia, pe bază de voluntariat, în situaţii de urgenţă, alături de şi sub coordonarea organelor abilitate de lege să acţioneze în astfel de situaţii, va oferi elevilor colegiului realizarea rolului lor în societate, schimbarea mentalității, obținerea de noi competențe în domeniul în care vor profesa.

Colegiul și-a propus să genereze performanţa prin dezvoltarea individuală a elevului într-un mediu sigur, pregăteşte absolvenţi capabili să se integreze mai târziu, eficient în societate, iar asta și cu ajutorul partenerilor de educație, din zona non-profit.

Mulțumim Asociației „Foișorul de Foc=Voluntariat și Parteneriat pentru Viață” pentru parteneriat și încredere.

Împreună ridicăm standardele în domeniul asistenței medicale și în alte domnii de interes!

Prof. Maria Petrescu și soc. Țibuleac Dinu Marcela, cadre didactice ale Colegiului universitar Spiru Haret București

CURSURI DE PRIM AJUTOR la COLEGIUL UNIVERSITAR SPIRU HARET BUCUREȘTI

colegiu | Uncategorized

Elevii Colegiului Universitar Spiru Haret București, sunt încurajați să participe la cursurile de  Prim ajutor premedical în urgență, care presupun următoarele: resuscitarea la adulți/copii, Manevra Heimlich adulți/copii/pediatric/neonatal, dar și în situațiile celor imobilizați la pat, scaun cu rotile, cărucior, Utilizarea AED, defibrilator adult plus copii, șocul electric, module de fracturi, hemoragii pentru accidentele, utilizarea trusei medicale și a celei de incintă; prim ajutor psihologic.

Cadrele didactice recomandă parcurgerea acestor cursuri de Basic Life Suport (BLS) organizate atât la nivelul colegiului cât și de către asociații/societăți cu personal calificat, acreditat deoarece elevii au oportunitatea de a se pregăti într-un mod profesionist, alături de oameni cu experiență în domeniul asistenței medicale de urgență, chiar și în vreme de pandemie, când accesul la stagiile de practică în unitățile medicale este restricționat iar dotarea laboratoarelor nu poate fi pe măsura cerințelor curriculei și/sau pe nevoia cursanților.


Cu spirjinul partenerilor noștri de la Favorit Sale, elevii Colegiului universitar Spiru Haret București și cadrele didactice prezente, au avut șansa de a lucra cu aparatură și manechine performante, după cum reiese și din feed-backul participanților celui de-al doilea atelier organizat sâmbătă 04.12.2021, la sediul colegiului.


„Bună seara, as vrea să dau un feedback cursului de BLS, dacă aveți posibilitatea să mergeti săptămâna viitoare, merită să aveți experiența aceasta! Este foarte frumos și bine structurat, ocazia de a pune în practică tehnicile și mici trucuri ce pot fi aplicate, vă pot ajuta foarte mult! Dna Aura este foarte bine pregatită și cu siguranță nu veți pleca cu nelămuriri! V-am scris în ideea că poate nu erați convinși că vă va fi folositor dar cu siguranță este FOARTE folositor! Baftă!” Diana Voinea, anul 3 Asistent medical generalist

„Mă bucur că totul a decurs bine și că am avut oportunitatea să avem într-o zi de week-end alături de noi niște profesioniști care… asa cum am spus… transmit prin toti porii pasiunea cu care fac lucrurile! A fost într-adevăr un curs interactiv, relaxant, profesionist și dacă dna DIANA VOINEA este mulțumită, este ceva ” Țibuleac-Dinu Marcela, cadru didactic

„Într-adevar, profesionalism desăvârșit, pe de altă parte aceste noțiuni de prim ajutor sunt necesare pentru a ridica standardele cunoștințelor unui cadru medical cu pregătire  medie, cum vom deveni noi NU EZITAȚI !!! Merită din plin tot efortul„. Străulescu Mihaela, anul 3, Asistent medical generalist

A fost un curs interactiv din care am avut multe de învățat și de făcut; practica pe manechine (toată lumea a exersat). Nici nu am simțit cât de repede a trecut timpul. O să vă placă foarte mult, vă asigur.” Doboș Mihaela, anul 2 Asistent medical generalist

„Super curs, super instructori, cu o experiență din care chiar ai ce învăța, unde distracția se îmbină cu noi lucruri învățate, merită să investești în tine și în viitorul tău.” Minciună Mariana, anul 2 Asistent medical generalist

         Recomandăm în continuare absolvenților, elevilor dar și cetățenilor care nu sunt neapărat interesați de o carieră medicală, să urmeze astfel de cursuri de pregătire deoarece nu se știe niciodată în ce situație ne aduce viața! Pentru a nu face mai mult rău, decât bine… este nevoie de o minimă pregătire de bază, în acordarea Prim Ajutorului.

CONFERINŢA MULTIDISCIPLINARĂ INTERNAŢIONALĂ A PROFESORILOR ŞI DASCĂLILOR DE PRETUTINDENI: GESTIONE DEI PARTENARIATI DELL’ISTITUZIONE EDUCATIVA CON LA COMUNITÀ

colegiu | Uncategorized |

Colegiul universitar Spiru Haret București a răspuns invitației lansate de Institutul de Cercetări, Politici și Evaluare în Educație (APDP) de a participa la CONFERINŢA MULTIDISCIPLINARӐ INTERNAŢIONALӐ A PROFESORILOR ŞI DASCӐLILOR DE PRETUTINDENI: PROFESORII ŞI REIMAGINAREA VIITORULUI. O CӐLӐTORIE ÎN DIVERSITATEA PREDӐRII / INSEGNANTI E IMMAGINAZIONE DEL FUTURO. UN VIAGGIO NELLA DIVERSITÀ DELLA DIDATTICA urmată de un PROGRAM INTERNAŢIONAL DE INSTRUIRE, MANAGEMENTUL MATERIALELOR DIDACTICE. ÎNTRE INOVAŢIE ŞI CREATIVITATE / GESTIONE DEI MATERIALI DIDATTICI. TRA INNOVAZIONE E CREATIVITÀ și de o EXCURSIE DOCUMENTARӐ în perioada 30.11-02.12.2021 în Pescara (Italia).


Proiectul a fost susținut de Centro Culturale Italo Romeno Milano (Italia), „A Rocca”Associazione Artistica Culturale, Messina/Sicily (Italia), Maja Conference Centre, Pescara (Italia) cu sprijinul Casei Corpului Didactic Neamț, Casei Corpului Didactic Argeș și al Şcolii Doctorale, Facultatea de Ştiințele Educației și Informaticӑ, Universitatea Pedagogicӑ de Stat ION CREANGӐ (Chișinӑu, R. Moldova) și Uniunea Internaționalӑ UNIFERO (Atlanta, SUA). În cadrul evenimentului am cunoscut cadre didactice de pretutindeni: România, Italia, SUA, Anglia, Turcia, Bulgaria, Republica Moldova.


Felicitări formatorilor implicați în aceste două zile: d-nei prof. Lucia Ileana Pop (Italia), d-nei Presedinte prof.dr. Mariana Marin (R.Moldova), d-nei dir.prof.drd. Biculescu Florina (Romania), d-nei dir.prof.dr. Maria Racu (Romania), dnei insp.sc. Daniela Enache (ISMB), d-nei prof Angelica Mihaela Manea (Romania), d-nei dir prof Flori Stoica (Romania), d-lui Nino Pietrini (Eproject Consult/ Institutul European de Formare si Cercetare, Italia), d-nei prof.dr. Smaranda Mada Livescu (SUA), d-lui prof. Ionut Bolog (Romania), d-lui prof. Doru Nicolae Grădinaru (Romania), d-nei dir.prof. Dumitrescu Mariana (Romania), d-lui Ersan Parlak (Turcia), d-lui prof.dr. Vasile Flueras (Romania), d-nei prof. Angela Moraru (R.Moldova) și mulțumiri domnului conf. univ.dr. Sebastian Cristian Chirimbu pentru că ne-a oferit oportunitatea de a participa la acest program de formare cu participare internațională din care am învățat despre materiale didactice și despre contextul provocator în care cadrele didactice își desfășoară activitatea zi de zi dar și despre bunele practici din școala italiană și/sau despre spațiul european de învățare.

Am fost onorați, că am reușit să sărbătorim împreună atât sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, considerat și ocrotitorul României cât și Ziua de 1 Decembrie, Ziua Națională a României! La mulți ani românilor de pretutindeni! La mulți ani România!


Întâlnire ONLINE – activitate extracurriculară, unde prezenţa nu a fost obligatorie dar unde invitaţii şi subiectele sunt din domeniul de interes al cursanților Colegiului universitar Spiru Haret București

colegiu | Uncategorized

După atelierul de succes „CE FACI DACĂ BĂNUIEȘTI CĂ PACIENTUL TĂU ESTE CONSUMATOR DE DROGURI?” desfășurat în data de 23 aprilie 2021 cu sprijinul doamnei Comisar Mirela Ilona TîRȘOLEA, de la Agenția Națională Antidrog, continuăm tradiția cu o nouă întâlnire ONLINE, de data aceasta invitată fiind doamna Mariana Sâmbotin, coordonator Centrul Antidrog Sector 1, jurist de profesie, cu o vechime de peste 17 ani în Agenţia Naţională Antidrog.

Au participat un număr de 93 de elevi și 5 cadre didactice iar temele abordate au fost:

1. Voluntariatul

2.  Legislaţia în domeniu

3. Tipuri de substanţe

4. Simptomatologia consumatorillor de substanţe şi/sau sevrajul

5. Gestionarea conflictului în care este implicată cel puţin o persoană consumatoare de substanţe.

 După prezentarea fiecărei teme, au avut loc dezbateri și discuții libere pe temele puse în discuție.

Simpozionul Internațional Multidisciplinar PROFESORII ŞI REIMAGINAREA VIITORULUI ÎN PANDEMIE ŞI POST-PANDEMIE (3-5 NOIMEBRIE 2021)

colegiu | Uncategorized

Colegiul universitar Spiru Haret București, partener al proiectului educațional transnațional Dezvoltarea profesionalӑ a cadrelor didactice prin voluntariat, educație, cercetӑri interculturale în spațiul transnațional / Professional development of teachers through volunteer, education and trasnational research activities in transnational area (icpee.ro), răspunzȃnd nevoii de colaborare a tuturor cadrelor didactice prin realizarea unui schimb de informație în implementarea standardelor de calitate, de generalizare a bunelor practici ca urmare a modificării stilului de desfășurare a activităților didactice în contextul învățământului actual (pandemie și post-pandemie) în perioada octombrie 2021- august 2022.

Simpozionul Internațional Multidisciplinar «PROFESORII ŞI REIMAGINAREA VIITORULUI ÎN PANDEMIE ŞI POST-PANDEMIE» / « TEACHERS AND THE REIMAGINATION OF THE FUTURE IN PANDEMIC AND POST-PANDEMIC» / ΟΙ ΕΚΠΑΙΔΕΥΤΙΚΟΙ ΚΑΙ Η ΕΠΑΝΑΦΑΝΤΑΣΙΑ ΤΟΥ ΜΕΛΛΟΝΤΟΣ ΣΤΗΝ ΠΑΝΔΗΜΙΑ ΚΑΙ ΤΗ ΜΕΤΑΠΑΝΔΗΜΙΑ (3-5 noiembrie 2021).

Proiectul educațional Dezvoltarea profesionalӑ a cadrelor didactice prin voluntariat, educație, cercetӑri interculturale în spațiul transnațional / Professional development of teachers through volunteer, education and trasnational research activities in transnational area (icpee.ro) prin sprijinirea cadrelor didactice și susținerea educației copiilor din mediile devaforizate, încurajând accesul la școalӑ și educație a copiilor din medii defavorizate sau copii cu cerințe educaționale speciale. Proiectul își propune să crească pe perioada derulӑrii (octombrie 2021 – august 2022) numărul de copii alfabetizaţi și de profesori care să inspire dragostea de învățătură, în timp să stopeze astfel fenomenul de abandon și analfabetism.

Proiectul educațional transnațional cuprinde și alte ateliere (seminarii, simpozioane)/workshop-uri cu specific educaţional (în perioada anului școlar/universitar 2021-2022); activitӑți de voluntariat educațional și Şcoala Internaționalӑ de Varӑ august 2022. Activitӑțile menționate mai sus vor stabili strategii de parteneriat profesional între cadre didactice la nivel național și internațional pentru realizarea reformelor inițiate în contextul adaptării la provocările globale, prin exploatarea experiențelor didactice inovatoare din întreaga lume.

OPORTUNITATE DE ANGAJARE TRUE MED! ASISTENT MEDICAL GENERALIST

colegiu | Uncategorized

Post cu program full time
Bine ai venit! Ne bucurăm că ești aici și vrei să afli mai multe despre poziția de Asistent Medical TruMed, cine știe poate vorbim chiar cu viitorul nostru coleg!

Cum arată candidatul ideal pentru noi?

absolvent al școlii postliceale sau al facultății de asistenţi medicali
domiciliat in Bucuresti / Ilfov
îi face plăcere să fie pe teren
apreciază munca în echipă
comunică eficient
are permis de conducere categoria B
îi place să ofere asistență
respectă codul de etică al Ordinului Asistenților Medicali
respectă programul de muncă
poartă echipamentul de protecție și uniforma TruMed

Ce urmează să faci?

program full time
analizarea stării și a simptomelor pacientului
măsurarea și înregistrarea funcțiilor vitale
identificarea problemelor de îngrijire a pacientului
pregătirea pacientului pentru examinări și recoltări
efectuarea recoltărilor
elaborarea și implementarea planul de îngrijire sau implementarea planului de îngrijire recomandat de medic (în funcție de solicitare și natura afecțiunii)
evaluarea și monitorizarea progresului pacientului
completarea fișelor de tratament și raportul de progres a pacientului

Care sunt beneficiile pe care le oferim?

salariu motivant
bonuri de masă
training
mașină de teren și consumabile
echipamente de ultimă generație care să îţi faciliteze munca
echipă unită, tânără și energică
acces preferențial pentru serviciile medicale oferite de companie
Dacă ai studiile finalizate de postliceală sau facultatea de asistenţi medicali, însă nu ai profesat niciodată, echipa TruMed te va sprijini în formarea ta profesională și în dobândirea experienței, așa că aplică cu încredere!
CONTACT
Dacă îți place ce ai citit, te invităm să ne trimiți CV-ul tău la adresa contact@trumed.ro sau atașează-l în formularul de mai jos, iar colegii noștri te vor contacta în următoarele zile în vederea stabilirii unui interviu. https://trumed.ro/cariere/asistent-medical/

VREI UN JOB DE ASISTENT MEDICAL???

colegiu | Uncategorized
Colegiul Universitar „Spiru Haret”
👩‍⚕️„Fă ceea ce-ți place cu adevărat și nu vei mai munci nicio zi din viața ta”, spunea Confucius.
Cursanții care au ales să studieze în cadrul Colegiilor Universitare Spiru Haret București și Craiova vor avea acces la unele dintre cele mai atractive și căutate profesii atât la nivel național cât și la nivel european.
⚠️Universitatea Spiru Haret a încheiat ACORD DE COLABORARE cu Consorțiul SaluService s.c.s.-ONLUS cu sediul în Brescia – Italia privind oferte de muncă în Italia pentru absolvenții calificărilor profesionale Asistent medical generalist și Asistent medical de balneofiziokinetoterapie și recuperare, precum și pentru elevii înmatriculați în prezent. Oferta de muncă vizează următoarele condiții:
✅– contract de muncă pe perioadă determinată SAU nedeterminată;
✅ – cazare;
✅– asistență juridică și logistică;
✅– alte beneficii.
Ne bucurăm și vă mulțumim că ați ales să fim opțiunea dumneavoastră de studiu pentru viitoarea carieră!🙏

OFERTA PREȚ CURSURI SUPORT VITAL DE BAZĂ (BLS)

masteradministrator | Uncategorized

                 FAVORIT SALE, organizează cursul de SUPORT VITAL DE BAZĂ (BLS).

  1. Acest curs se adresează tuturor persoanelor, indiferent de specialitate, naționalitate sau sex, cu sau fără pregătire medicală, (vârsta minimă de participare fiind de 16 ani).
  2.  Materialele de curs sunt în limba româna și sunt puse la dispoziția cursantului atât în format fizic cât și electrónic,
  3. Cursanții vor beneficia de aplicații teoretice și practice efectuate împreună cu instructorii, folosind manechine didactice,d efibrilatori și toate materialele necesare în acordarea primului ajutor în situatii de urgență sub îndrumarea: Doamnei Aurora SepI- Instructor BLS acreditat ERC
  4.   Cursul se desfășoară în Spitalul Clinic CF 2 – București, sala-Amfiteatru, cât și la sediul beneficiarului.

OBIECTIVELE CURSULUI:

  • Susținerea funcțiilor vitale
  • Evaluarea stării de conștiență
  • Cum se efectuează corect resuscitarea cardio-pulmonară
  • (R.C.P.) la adult, copil și sugar
  • Așezarea victimei în poziția laterală de siguranță
  • Dezobstrucția căilor aeriene prin manevra Heimlich
  • Situaţii speciale   
  • În urma examenelor teoretice și practice absolvenții cursului vor primi certificate de participare acreditate.
  • Cursul BLS are ca durată 8 ore și se organizează sesiuni cu un numâr de cel mult 20 -30 cursanți.

PREȚUL CURSULUI BLS: 150 RON/ CURSANT

tel. 0727556333

email: favoritsale086@gmail.com

21 de ani de detectivistică… 2000-2021, Arc peste timp… Congresul Național Aniversar al Asociației Naționale a Detectivilor din România

colegiu | Uncategorized

Asociația Națională a detectivilor din România a contribuit la elaborarea unei legi în domeniu și crearea unei comunități profesionale prestigioase în vederea desfășurării activităților detectivistice sub normele legale internaționale.

În anul 2000, a fost înființată cu ajutorul celor 24 de membri fondatori Asociația Națională a detectivilor din România, având ca obiectiv protejarea și reprezentarea intereselor celor mai importante agenții de detectivi din România.

Asociația Națională a detectivilor din România, membră a I.K.D (International Federation of Associations of Private Detectives) are în structura sa agenții și cabinete care funcționează legal, verificate și recomandate, ce se supun statutului A.N.D.R și Codului de Deontologie profesională.

Sub deviza SEMPER VERITAS (Intotdeauna Adevărul) Asociația Națională a detectivilor din România și-a asumat atât promovarea profesiei de detectiv, liberă, independentă și autonomă cât și crearea unei structuri  profesionale naționale a tuturor detectivilor particulari din România.

Supranumită „Doamna” detectivilor din România Maria Bumbaru – președinte executive, detective particular de peste 25 de ani, deschide orizontul detectivilor prin înființarea unei asociații detectivistice împreună cu alți 24 de investigatori din cadrul Ministerului de Interne ce deține în momentul actual peste 150 de membri, persoane fizice și peste 25 de societăți specializate.

Președintele Executiv al Asociației Naționale a Detectivilor, s-a zbatut ca un proiect de lege care stabilește statutul detectivilor particulari și modalitătile de exercitare a meseriei existent înca din 1997 să fie implementat și în România sub normele legislative în vigoare. 

Acest lucru s-a realizat oficial în anul 2003 apărând astfel în România o nouă meserie în nomenclatorul muncii și anume cea de detectiv particular.

Cu respect și angajament față de regulile etice profesionale dna Maria Bumbaru creează relații strânse și oportunitati de dezvoltare a nișei detectivistice din România organizând evenimente cu participanți importanți din toată lumea stabilind astfel alianțe europene și internaționale cu țări precum Italia, Spania, SUA, Germania, Turcia, etc.

Scopul principal al Asociației Naționale a Detectivilor din România constă în reprezentarea, susţinerea și promovarea intereselor economice, profesionale, sociale și juridice ale membrilor.

În acest context ANDR are în vedere elaborarea şi promovarea programelor de dezvoltare și armonizare a legislației românești specifice prin afilieri și parteneriate cu structuri similare din Uniunea Europeană.

Din anul 2019 Universitatea Spiru Haret București este în strânsă colaborare cu Asociația Națională a detectivilor din România, autorizând în cadrul Colegiului universitar Spiru Haret domeniul Servicii, cu calificarea profesională DETECTIV PARTICULAR.

În luna august prima promoție de absolvenți ai calificării profesionale Detectiv particular, a susținut și promovat examenul de certificare a calificării profesionale, urmând să susțină un examen de atestare, organizat conform legii de către Inspectoratul General al Poliției Române, conform graficului de examinare. După atestare, detectivul particular poate să-și desfășoare activitatea numai în cadrul unei Agenții de detectivi particulari sau a unui Cabinet individual.

            În data de 14 septembrie 2021, am avut onoarea și deosebita plăcere ca împreună membrii ANDR, detectivi particulari neafiliați invitați, elevi și absolvenți ai Colegiului universitar Spiru Haret București (calificarea profesională Detectiv particular), personalități ale mediului academic, politic, economic, reprezentanți ai Ministerului de Interne, IGPR și alte instituții, să participăm la Congresul Național Aniversar, organizat la Hotel J.W.Marriott – București.

            La aniversarea a 21 de ani de activitate,  doamna Bumbaru Maria, președintele executiv al Asociației Naționale a Detectivilor din România (2000-2021)  – ne-a încântat cu imagini din Arhiva asociației și a făcut un „Arc peste timp pentru a sublinia provocările acestei meserii, importanța legislației, a Codului de Etică și Deontologie profesională, a selecției celor care vor să îmbrățișeze această meserie.

A fost trecută în revistă Activitatea investigatorilor privați din România în contextul Internațional „Quo vadis“   în  Secolul 21“ iar la GALA DINNER au fost decernate: Insigna de Aur a Asociației, membrilor Fondatori și Membrilor de Onoare;  Distincția profesională Senior Detectiv; Distincția profesională„Insigna de aur“,  membrilor care activează în ANDR de minimum 15 ani consecutiv; Distincția profesionalăInsigna de argint“, membrilor care activează în ANDR de minimum 10 ani consecutiv.

Arc peste timp …. 21 de ani de amintiri … fereastra către Viitor! Ne-am exprimat cu toții dorința de a ne revedea cu bine și de a avea satisfacții profesionale, chiar și în contextul epidemiologic în care ne aflăm.

Pentru fiecare dintre cei aflați la acest eveniment, la ceas aniversar, a fost o zi încărcată dar emoțiile au fost pozitive, cu satisfacțiile profesionale care nu s-au lăsat așteptate iar, eforturile doamnei președinte Bumbaru Maria au fost apreciate până la cel mai înalt nivel.

Sperăm să ne revedem curând la alte evenimente organizate pentru pasionații acestui domeniu.

Tranziția de la o profesie la cea de asistent medical generalist

colegiu | Uncategorized

            De ce și când oamenii se hotăresc să își schimbe profesia?

Există o complexitate de motive pentru care oamenii își schimbă profesia cum ar fi nemulțumiri, neliniștiți, nevoi, muncă extenuantă și stresantă, venituri insuficiente dar și nevoia de o dezvoltare a carierei, uneori în domenii extrem de diferite. Uneori descoperi pasiuni și hobby-uri dar ajungi să conștientizezi că nu te mai regăsești în actuala profesie sau după ce ai investit în dezvoltarea ta personală vrei mai mult pentru că poți mai mult!

Așa se întâmplă și în cazul meu, după ce am absolvit școala de ospătari și barman și vânzător în alimentație am lucrat 10 ani în alimentația publică. Mi-am dat seama că îmi doresc o schimbare în viața mea și că reconversia profesională a devenit o necesitate.

În următorii 10 ani în care am fost doar mamă și soție mi-am dat seama că vreau să am în preajma mea oameni cu care să comunic și să le pot fi de ajutor atunci când au nevoie. Empatia și dorința de a ajuta au venit și din faptul că în acești 10 ani am desfășurat activități de voluntariat și practici fiind la proiecte și campanii în domeniul social.

Atunci am luat decizia de a urma un alt drum, de a urma o carieră în domeniul asistenței medicale și de a urma cursurile unui colegiu universitar de specialitate.

Din acest punct de vedere, fiind căsătorită cu un bărbat de etnie rromă, aveam de dus o luptă cu discriminarea dar și cu obținerea acceptului familiei și a comunității de a lucra în acest domeniu al serviciilor medicale. Imaginați-vă o mică furtună zilnică, adică lupta mea permanentă de a demostra că pot, că vreau și de-ai convinge pe toți cei din jurul meu că pot avea încredere în mine și decizia pe care am luat-o este pentru mine cea mai bună. Deși femeile care trăiesc în această comunitate sunt uneori invizibile, eu am demonstrat, fără a renunța la indentitatea mea, că pot fi un bun elev, un model pentru alți colegi mai tineri chiar dacă vin din alte comunități sau dintr-un mediu tradițional. Am îmbinat tradiția și obiceiurile din comunitatea rromă cu profesia de asistent medical generalist. Uneori m-am simtit vulnerabilă, descurajată și nu am avut încredere în mine, colegii mei m-au susținut, m-au încurajat, nu m-au exclus și aș vrea să le mulțumesc pentru asta simțindu-mă mereu prietena și colega lor.

Nu este ușor să vii dintr-o comunitate rromă dar Colegiul Universitar Spiru Haret, cadrele didactice m-au ajutat să mă integrez, să mă simt ca acasă și m-au ajutat să îmi găsesc identitatea de care am nevoie. Suportul lor permanent și dorința mea de a învăța și de a deveni un bun asistent medical generalist i-au convins pe cei din familia mea și comunitatea din care face parte soțul meu să accepte că o femeie poate fi de succes și care poate dezvolta o carieră performantă, că poate fi un om de bază, fără a ignora identitatea și obiceiurile acestei comunități.

VĂDUVA (DAMASCHIN) M. GEANINA-FLORENTINA, elevă la calificarea profesională Asistent medical generalist, Colegiul Universitar Spiru Haret

Prima promoție de absolvenți ai Colegiului universitar Spiru Haret București, calificarea profesională Detectiv particular

colegiu | Uncategorized

Dragi absolvenți ai Colegiului universitar Spiru Haret București, calificarea profesională Detectiv particular, promoția 2021.

Cei care ați spus „prezent” la strigarea catalogului de către dirigintele vostru, dl. prof. univ. dr Bujor Florescu, ați spus „prezent” unui viitor spre care ați făcut primul pas: acela de a participa!

Îmi revine onoranta misiune de a vă mulțumi, în calitatea mea de Președinte al Asociației Naționale a Detectivilor din România, pentru exemplara organizare a banchetului de absolvire. Faptul că ați ales ca simbol al promoției voastre un copac cu ramuri tinere – care vă reprezinta pe voi, dar și cu rădăcini puternice, ceea ce suntem noi, ne arată că ați înțeles mesajul: nici o ramură nu se poate înălța spre cer fără rădăcini puternice! Vă așteaptă un drum greu, așa cum v-au transmis membrii Consiliului Director și Detectivii Seniori care au dat curs invitației voastre, dar tot ei v-au vorbit și despre satisfacțiile și mulțumirea unică pe care vi le poate aduce aceasta profesie practicată cu pasiune și devotiune.

Ați făcut efortul de a participa la ceremonia de absolvire, de a petrece un timp frumos și de calitate împreună, de a vă cunoaște mai bine, dincolo de barierele instituționale și de a interacționa cu detectivii care au pus bazele acestei profesii. Apreciez implicarea și susținerea micului colectiv de organizare, apreciez dăruirea și inspirația cu care ne-ați făcut surprize de neuitat…

Multumiri absolventei, Mădălina Radu-Serafinceanu pentru mesajul adresat în numele clasei și pentru invitația pe care a adresat-o șefei clasei, anului I – Maria Dumitrescu, prilej cu care a transmis simbolul continuității unei tradiții pe care voi ați avut privilegiul de a o iniția…

Nutresc convingerea și speranța că veți deveni buni profesioniști și că nu veți uita că spiritul de echipă, colegialitatea și respectul sunt călauze de preț…

Și nu în ultimul rând mulțumiri doamnei secretare, soc. Marcela Țibuleac-Dinu, care v-a fost alături și la acest eveniment. Mulțumim pentru zâmbet, pentru dăruire pentru încrederea și puterea de a le fi aproape nu numai elevilor ci și cadrelor didactice. Lucrurile frumoase se clădesc cu încredere și daruire și nimeni nu reușeste singur, nimeni nu se poate bucura singur… Pentru fiecare clipă de bucurie, tristețe, îngrijorare, ai nevoie de oameni pentru le împărtăși… Multumim! Suntem norocoși cu toții că te-ai alăturat nouă în această călătorie spre împlinirea visurilor.

Cu prețuire  

Consiliul Director ANDR si

Președinte

Maria Bumbaru

COLEGIUL UNIVERSITAR SPIRU HARET BUCUREȘTI, A RĂSPUNS INVITAȚIEI DE A DEVENI PARTENER AL SIMPOZIONULUI ȘTIINȚIFIC INTERNAȚIONAL și programului de formare „STRATEGII DE OPTIMIZARE A CONTINUITĂŢII ÎNTRE NIVELELE DE ŞCOLARITATE”organizat în 11-12 iunie, în mediul ONLINE

colegiu | Uncategorized

Evenimentul a cuprins 6 workshop-uri didactice și oportunitatea de a participa la proiectul de voluntariat: DAR DIN DAR TE FACE VOLUNTAR!
Simpozionul a fost organizat de cӑtre Institutul de Cercetӑri, Politici și Evaluare în Educatie (Asociația Profesorilor și Dascӑlilor de Pretutindeni) în parteneriat cu Colegiul universitar Spiru Haret București, Casa Corpului Didactic Teleorman, Casa Corpului Didactic Neamț și Casa Corpului Didactic Alexandru Gavra din Arad cu sprijinul colegilor catedrei de educație preșcolarӑ de la Facultatea de Ştiințele Educației și Informaticӑ, Universitatea Pedagogicӑ de Stat Ion Creangӑ din Chișinӑu.

Conferința Internațională PROVOCĂRI ALE EDUCAŢIEI BUNĂSTĂRII ÎN ŞCOALĂ. DE LA EDUCAŢIA DIN ŞCOALĂ LA CARIERĂ.

colegiu | Uncategorized

Vă invităm la Conferința Internațională PROVOCĂRI ALE EDUCAŢIEI BUNĂSTĂRII ÎN ŞCOALĂ. DE LA EDUCAŢIA DIN ŞCOALĂ LA CARIERĂ (14-15 mai 2021, platforma ZOOM) și Proiectul de Voluntariat DONEAZӐ O CARTE ŞI DARUIE CUNOAŞTERE! (aprilie-august 2021), prin partenerii sӑi naționali și internaționali, răspunde nevoii de colaborare a tuturor cadrelor didactice prin realizarea unui schimb de informație în implementarea standardelor de calitate, de generalizare a bunelor practici ca urmare a modificării stilului de desfășurare a activităților didactice în contextul învățământului actual. Cercetările efectuate la nivel global arată că există o legătură directă între bunăstarea emoțională a elevilor și a cadrelor didactice în cadrul școlii și reușita școlară și prestația profesională. Astfel, promovarea bunăstării elevilor și profesorilor va determina îmbunătățirea rezultatelor educaționale și a calității proceselor educaționale în școală.

Este obligatorie înregistrarea datelor dvs în formularul disponibil la adresa:

https://docs.google.com/forms/d/1gmMuOqcWYOpBR04bBOLmBM6K7zhUFAfvb725Q_0da7c/viewform?gxids=7628&fbclid=IwAR13K-aCH9fsSzO8qZcF1SeeYkZVuCaZSbZfNCgXhd4zyXJUIfqXk7YOhrk&edit_requested=true

Mai multe detalii: Institutul de Cercetari, Politici si Evaluare in Educatie (Asociatia Profesorilor și Dascălilor de Pretutindeni) instituteducatie.secretariat@gmail.com

CE FACI DACĂ BĂNUIEȘTI CĂ PACIENTUL TĂU ESTE CONSUMATOR DE DROGURI?

colegiu | Uncategorized | ,

Atunci când cineva se află în pericol de înec și vrem să-l salvăm, trebuie să știm exact momentul în care îi sărim în ajutor. Dacă sărim prea repede, există riscul ca cel ce se îneacă, din cauza panicii, să ne tragă în jos și pe noi.

La fel poate fi și în situația în care ne dorim să oferim ajutorul unui pacient, consumator de droguri. Dacă nu știm când trebuie ,,să sărim în ajutor” putem face mai mult rău decât bine, favorizând continuarea perioadei de consum, iar noi, să ne epuizăm energia încercând să oferim soluții la probleme pe care acesta nici măcar nu consideră ca le are.

Înainte de a încerca să oferim ajutorul unui pacient, consumator de droguri, este important să identificăm stadiul în care acesta se află. Își recunoaște starea sau o ascunde? Vrea ajutor pentru a renunța? Sau doar trece printr-o situație de criză din care ar vrea să iasă pentru ca mai apoi să o ia de la capăt cu consumul de droguri? Este dispus să plătească prețul schimbării? Sau încă iubește drogurile?

Aceasta a fost tema întâlnirii online organizate la Colegiul Universitar Spiru Haret București, coordonatorul pentru proiecte și programe educative școlare și extrașcolare și responsabil al Comisiei pentru prevenirea și eliminarea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității, doamna profesor Maria Petrescu- sociolog, având-o invitată pe doamna Comisar Mirela Ilona TîRȘOLEA,  Agenția Națională Antidrog.

Dialogul specialistului antidrog – elevi – cadre didactice a fost unul de educare, de informare, de conștientizare a fenomenului, de adaptare la situații de criză, de dialog cu pacientul consumator, dar și de recunoaștere a semnelor și simptomelor, pentru ca asistentul medical să fie persoana care îl sprijină pe parcursul procresul de recuperare.

Invitatul nostru, cu experiență de peste 25 de ani în domeniul prevenirii consumului de droguri, a vorbit participanților despre teme actuale, reale, care să-i facă să înțeleagă fenomenul și să-l recunoască în activitatea profesională.

Ce este drogul?

Ce tipuri de droguri există?

Cum recunoaștem un pacient consumator?

Care sunt efectele drogurilor asupra creierului și stării de sănătate?

Care sunt manifestările de dependență?

               Sunt doar o parte din întrebările la care specialistul a răspuns celor peste 65 de elevi și cadre didactie prezente.

               Intervenția Dnei. Comisar Mirela Ilona TîRȘOLEA i-a purtat pe participanți în lumea consumatorilor, de la drogurile ilicite la cele licite, de la droguri inhibitoare ale sistemului nervos central la droguri perturbatoare sau depresive, de la alcool, tutun la opiacee, barbiturice, opioide, sedative, Extasy sau LSD.  Au învățat să recunoască și să deosebească simptomele, semnele, percepțiile și efectele, în funcție de tipul drogului: de sinteză, sintetice sau LSD.

               Dna Comisar Mirela Ilona TîRȘOLEA a vorbit despre utilizarea drogurilor ca tratament al diferitelor afecțiuni, despre modurile de administrare, despre utilizarea acestora în terapia durerii, terapia somnului, terapia tulburărilor psihiatrice sau  terapia tusei.

               Elevii și cadrele didactice au învățat că este necesară o abordare flexibilă și atentă, în locul uneia dure, că trebuie să fie non-agresivi si convingători, ca să câștige încrederea pacientului consumator.  

               Întâlnirea a fost o oportunitate și o provocare în acelați timp, care a răspuns nevoilor de cunoaștere a elevilor, o completare a curricumului formal cu activități extracurriculare, un schimb de experiență cu un specialist în domeniul abordat, stârnind interesul elevilor care au înțeles importanța activității în dezvoltarea personală.

cu Comisar Mirela Ilona TîRȘOLEA, Agenția Națională Antidrog

Organizatori:  Prof. Maria Petrescu – sociolog

                       Țibuleac-Dinu Marcela – sociolog

Invitat special: Comisar Mirela Ilona TîRȘOLEA, Agenția Națională Antidrog

Beneficiari: elevii și cadrele didactice ale Colegiului universitar Spiru Haret

Roxana Feraru, absolventă a Colegiului Universitar Spiru Haret: Când am ajuns aici, am realizat că visul meu de a deveni Asistent Medical o să înceapă alături de foarte mulți oameni dedicați acestei profesii

editor | Uncategorized

Își dorește să devină un mic înger păzitor. Ce înseamnă pentru ea asta? Asistent medical generalist, grad principal în Serviciul Județean de Ambulanță, unde va putea să își dedice viața persoanelor aflate în situații critice. Ea este Roxana Ionela Feraru și a absolvit calificarea profesională Asistent Medical Generalist, promoția 2020. După absolvire a avut oportunitatea de a lucra o perioadă în Serviciul Județean de Ambulanță, însă momentan, din cauza pandemiei de coronavirus, acest vis s-a sistat.

Își amintește cu emoție de momentul în care a intrat pentru prima dată în amfiteatrul Colegiului Universitar Spiru Haret: Când m-am văzut într-o mulțime atât de mare am realizat că visul meu de a deveni Asistent Medical o să înceapă alături de foarte mulți oameni dedicați acestei profesii.

Ionela Ionescu este profesorul de care își amintește cu drag: A fost prima persoană care mi-a pus în mână pentru prima dată o seringă. Acest  om minunat a insistat să învățăm această profesie temeinic, să o iubim, dar cel mai mult, să o respectăm!  De fiecare dată i-am mulțumit pentru faptul că am ajuns aici datorită dumneai. De ce? În primul an aveam extrem de multe emoții, îmi tremurau mâinile de fiecare dată când ajungeam lângă patul pacientului, emoțiile transmise de către pacient mă făceau să cred că nu sunt capabilă de a înțelege pe deplin suferința prin care trece. Dar doamna profesor Ionescu m-a ajutat să înțeleg exact ce trebuia să fac. Trebuia să ascult, să sprijin și să ridic moralul, să-i vorbesc frumos, să-i zâmbesc, să-l descopăr. Asta am învățat sub aripa dumneai. 

Ce ne poţi spune despre stagiile de practică pe care le-ai efectuat în cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret?

Am întâlnit oameni dedicați acestei profesii. Atât eu, cât și colegii am mers pe secțiile care ne stârneau cel mai mult curiozitatea. Eu am efectuat primii doi ani la Spitalul Colentina, secția  Chirurgie Generală, alături de sub îndrumarea doamnei professor Ionescu Ionela. În anul 3 am decis să învăț ce înseamnă Medicină de Urgență. Ținând cont de acest aspect, am efectuat stagiul de practică la SJA Giurgiu, iar in tot acest timp mi-am dat seama că asta îmi doresc. Sunt o persoană destul de dinamică iar ,,adrenalina” întâlnită acolo mă face să-mi doresc asta. 

Ai un model pe care îl stimezi îndeosebi în domeniul în care te-ai specializat?

O admir foarte mult pe doamna Lamba Camelia, îndrumătorul meu în stagiul de practică în cadrul SAJ Giurgiu. Este un om extrem de puternic, gestionează situațiile foarte bine în condiții de stres. A avut răbdarea și priceperea de a mă învăța diferența dintre Secție si Urgență. ,”Contra cronometru” este cuvântul ce definește corect această ramură.

În prezent lucrezi în domeniul pe care l-ai absolvit? Descrie-ne o zi tipică din programul tău de lucru.  

Lucrez în domeniu, în cadrul unei clinici. Activitatea mea nu este una obișnuită deoarece lucrez la DriveThru, recoltez exudat faringian și nazal pacienților ce se testează pentru virusul Covid-19 din anumite motive precum călătorii, locul de muncă, școală, suspecți, preventiv.

Așadar, zi de zi îmbrac bine cunoscutul combinezon, port masca KN95, mască chirurgicala, vizetă, bonetă, 3 perechi de mănuși, botoși, halat impermeabil și cizme. Nu m-am temut de această ,”secție” deoarece în Codul de etică al AMG avem obligația ca în cazul pandemiilor să fim prezenți, iar când mi-am ales această profesie am știut ce obligații am. 

De ce ai ales Colegiul Universitar Spiru Haret pentru educaţia ta? Recomanzi această instituţie celor care optează pentru una din calificările pe care le pune la dispoziţie Colegiul?

Am aflat de Colegiul Universitar Spiru Haret într-o dimineață obișnuită mergând cu autobuzul.  Am văzut un panou publicitar pe Bvd. Iuliu Maniu cu  facilitățiile puse la dispoziție. Asta m-a făcut să intru pe site-ul oficial  și sa aflu toate detaliile, care în final m-au făcut să aleg această școală. 

Recomand  această instituție. Profesorii sunt persoane care lucrează în domeniu, cadre medicale din spitalele mari de stat, care ne-au îndrumat în stagiile de practică pe secțiile unde dumnealor profesează. Cât despre serviciul administrativ am doar cuvinte de laudă. Au dat dovadă de devotament, punctualitate, seriozitate, pentru fiecare problemă au găsit o soluție. Motivația consider că îi caracterizează pe cei care lucrează în această instituție.

Ce sfat le dai bobocilor Colegiului Universitar Spiru Haret?
Sfatul meu pentru bobocii Colegiului Universitar Spiru Haret este  acela de a iubi această profesie. Prima emoție, primul impuls o să-l simtă lângă patul pacientului, atunci când își vor da seama de frumusețea acestei profesii. 

Le recomand ca în cei 3 ani de școală să meargă pe cât mai multe secții, să descopere cu adevărat ceea ce îi atrage. Astfel, își vor transforma pasiunea în jobul dorit. 

Nu are un citat preferat, însă jurământul asistentului medical este sacru pentru ea.

„În numele Vieţii şi al Onoarei,

jur

să îmi exercit profesia cu demnitate,

să respect fiinţa umană şi drepturile sale

şi să păstrez secretul profesional.

Jur că nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient consideraţii de naţionalitate, rasă, religie, apartenenţă politică sau stare socială.

Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană chiar sub ameninţare şi nu voi utiliza cunoştinţele mele medicale contrar legilor umanităţii.

Fac acest jurământ în mod solemn şi liber!