Interviu cu Maria Bumbaru, „Doamna detectivilor din România”, pentru Colegiul Universitar Spiru Haret: Profesia este fascinantă prin varietatea situațiilor pe care ți le aduce pe masa de lucru. Cel mai adesea legate de viața oamenilor, adevărate romane

editor | Detectiv particular | , , ,

Șase luni de la deschiderea Agenției de Detectivi Particulari au însemnat doar telefoane de la prieteni. Scepticismul în rândul presei în ceea ce privește prima femeie detectiv din România, teama pe care a simțit-o pentru viața sa într-un caz din Italia au făcut-o mai puternică și mai determinată să arate satisfacțiile oferite de această profesie. O profesie care nu înseamnă un program obișnuit, însă care aduce provocare, adrenalină, dorința și responsabilitatea de a afla adevărul, precum și mulțumirea oferită de rezolvarea cazului.

Maria Bumbaru, Doamna Detectiv, care a demonstrat că această profesie se poate practica de pe tocuri, și nu neapărat cu binoclul în mână, a acordat un interviu pentru Colegiul Universitar Spiru Haret, unde se studiază specializarea Detectiv Particular, în care ne vorbește despre provocările întâmpinate de-a lungul timpului, despre satisfacțiile domeniului, dar și despre viitorul acestei profesii în România.

Foto: Maria Bumbaru

Ce v-a determinat să alegeți profesia de detectiv particular? Spuneți-ne câteva cuvinte despre parcursul dumneavoastră profesional.

Evenimentele istorice (schimbarea regimului în 1989) și vârsta pe care o aveam la acel moment, mă determină să spun că totul a venit la timp: un timp propice deciziilor și alegerilor care aveau să mă aducă exact în momentele începuturilor detectivismului actual în Romania. Pentru cei mai mulți dintre profesioniștii domeniului, dorința de a deveni detectiv particular crește odată cu conturarea trăsăturilor care stau la baza alegerii: dorința de a descoperi adevărul, dragostea pentru oameni, dorința de a depăși limitele și a ajunge acolo unde poți face lumină…

Încă din copilărie am avut mintea plină de acțiunile lui Hercule Poirot sau ale lui Sherlock Holmes… Mi-a plăcut să dezleg enigme, să completez puzzle-uri complicate, să îmi exersez logica (am învățat bine doar dacă am înțeles logica lucrurilor, nu am fost o „tocilară” care doar a memorat), pe scurt, mi-a plăcut „să știu”…

În spatele imaginii unei femei frumoase, se află o persoană dinamică, hotârâtă și fermă. Întodeauna a vrut să își testeze limitele și să facă temeinic lucrurile în care crede. Dacă nu ar fi ales acest drum, Maria Bumbaru ar fi vrut să fie jurnalist de investigații, avocat sau psiholog. Însă își dorea ceva care să o provoace și mai mult…

Am ales investigația privată, profesia în care sunt într-o competiție permanentă cu mine, profesia în care niciodată nu știu suficient, întotdeauna învăț lucruri noi și, cel mai important, am posibilitatea de a trăi experiențe unice, o mie de vieți într-una singură.

Parcursul profesional a însemnat mai întâi o profundă și chiar costisitoare documentare asupra domeniului despre care în România nu se cunoștea nimic…a continuat și continuă și acum, cu cursuri, perfecționări profesionale în țară și în străinătate. Investiția în pregătirea profesională este cea mai importantă.

Am înființat Agenția de detectivi în anul 1999, investind în birou tot ce dețineam la acea dată. Drumul nu a fost și nu este ușor. Dar niciodată nu m-a încercat gândul să renunț.

A existat o persoană care v-a influențat traseul profesional?

Da, au fost mai multe persoane. Întotdeauna am purtat recunoștință mentorilor mei și persoanelor care m-au încurajat în momente dificile ale parcursului profesional. Unii dintre mentorii mei nu mai sunt în viață, am fost norocoasă să îi întâlnesc, le datorez enorm.

Dintre toți cei pe care cu mare recunoștință i-aș enumera aici, am ales să vorbesc doar despre un bun prieten avocat, un exemplu de profesionalism, o adevărată enciclopedie, de o exigență și de un perfecționism aproape insuportabile (studiase medicina, care a fost pasiunea lui și apoi, silit de împrejurări, dreptul). Când a auzit că vreau să deschid o agenție de detectivi și că nu doresc să fiu avocat (deși lucram în biroul lui), mai întâi a pufăit furios din țigară, apoi m-a țintuit cu privirea și m-a întrebat prevenitor dacă nu cumva am înnebunit! Când a înțeles însă că sunt hotărâtă, mi-a pus o singură condiție: să fac lucrurile serios! Și cât de bine pot.

M-a ajutat să ajung la cele mai bune birouri de detectivi din S.U.A., Canada etc. Am întâlnit detectivi – adevărate legende (în Austria, Germania, Canada, Pakistan etc.) care mi-au devenit modele și de la care am învățat ceea ce nu se găsește scris în cărți.

Dar, la fel de mult mi-au influențat traseul profesional și aceia cu care am pus bazele Asociației Naționale a Detectivilor din România și care m-au onorat cu încrederea cu care s-au alăturat acestui domeniu.

„Doamna detectivilor din România”, așa cum ați fost supranumită, a fost cea care a deschis prima agenție de profil din România. Care sunt primele amintiri legate de această profesie?

Zâmbesc întotdeauna când îmi amintesc acele zile… Așa cum am mai spus, am investit în deschiderea biroului cam tot ce aveam la acea dată. Despre detectivi nu se știa mai nimic. În acel timp, „Cartea de telefoane” și „Pagini aurii” erau cam cele mai importante mijloace de informare, de reclamă. În cartea de telefoane eram la litera „A”… Agenția de detectivi – ușor de găsit!

Cred însă că mai mult de jumătate de an m-au sunat numai prietenii și cunoștințele, deși eu veneam punctual la birou la ora 09.00 și plecam la ora 17.00. Îmi impusesem acest program, gândind că nu se cuvine să sune cineva la birou și să nu răspund. Scrisesem „Managementul Agenției de detectivi” și doream să mă conving că tot ceea ce spusesem acolo era aplicabil. Calculasem cheltuielile, fiecare dotare, chiar și salariul meu.

Zilele treceau și eu îmi amintesc acum, răbdarea și seriozitatea cu care îmi aranjam zilnic agenda pe birou, pixurile, și apoi citeam conștiincios din cărțile pe care le cumpărasem din străinătate, despre cazuistică și metode și tehnici de investigare, despre legile din alte țări. Până în ziua în care a sunat primul client: o doamnă în vârstă, al cărui chip mi-l amintesc perfect. Primul meu caz adevărat!

Amintirile din acea perioadă sunt indiscutabil legate de preocuparea de a avea reglementări legale în domeniu, de a convinge că aceasta este o profesie, nu o aventură.

Presa nu încuraja deloc domeniul, ba mai rău căuta „senzaționalul” și prezența detectivului particular, așa cum și-l inchipuia, spionând cu un binoclu printre boscheți și cu șapca pe ochi. Mi-a fost greu să îi conving să mă primească la emisiuni purtând pantofi cu toc si deux pieces elegant. Mi se cereau fotografii cu binoclul în mână, cu lupa, cu șapca, se declarau nemulțumiți să filmeze un birou plin de dosare și cărți, iar în spatele lor, o femeie. Ce fel de detectiv este ăsta ?

Cum ați reușit să faceți performanță într-o carieră dominată de bărbați?

Întotdeauna am crezut că performanța în orice domeniu are la bază pasiunea cu care faci lucrurile, perseverența și crezul personal. Este adevărat că în domeniul detectivistic sunt puține femei, dar sunt foarte apreciate.

Cred că avantajul meu a fost dat de modul în care m-am documentat asupra profesiei, de faptul că am călătorit în multe țări și am cercetat cum se petrec lucrurile acolo și am reușit să am o viziune asupra modului în care trebuie să se desfășoare lucrurile. Am întâlnit mulți detectivi particulari străini, am vizitat birourile lor, i-am văzut la muncă împreună cu copiii lor…

Pentru mine nu a existat niciodată cale de întoarcere sau soluții de rezervă. Și cred că această determinare, modul în care am visat profilul detectivului particular român, crezul meu personal în viitorul acestei profesii, mi-au adus recunoașterea și respectul colegilor.

Ați avut un caz în care v-ați temut pentru viața dumneavoastră?

Desigur, sunt multe situații în care viața îți poate fi pusă în pericol. Pentru asta, nu trebuie să fii detectiv particular, este de ajuns să conduci imprudent spre exemplu. Dar, există într-adevăr în cariera fiecărui detectiv particular cel puțin un caz despre care își amintește că „a scăpat ca prin urechile acului”.

Eu îmi amintesc despre un caz care m-a dus undeva mai jos de Napoli, și unde imprudentă recunosc, m-am aventurat cu o mașină închiriată într-o zonă total necunoscută, unde operau niște traficanți. Atenți la indicațiile GPS-ului, (unde introdusesem o adresă despre care aveam ceva informații), care ba avea semnal, ba nu avea, ne-am trezit eu și însoțitorul meu avocat drept în spatele mașinii pe care o căutam.

Am fost descoperiți evident, eram un fel de extratereștri în satul acela de munte, cu case risipite pe tot felul de coaste, cu drumul îngust pe care nu puteam întoarce, sat în care se cunoșteau toți, și toți făceau trafic de ceva, după cum am aflat ulterior. O mașină ne-a blocat drumul în față, alta în spate… ca în filme. Am jucat rolul unor proști rătăciți, incapabili să înțeleagă ceva, în cele din urmă ne-au dat drumul. Am simțit frica asemenea unui șarpe rece, mi-am reproșat faptul că m-am aventurat într-o zonă de care eram nu numai străini,  dar despre care chiar știam că este evitată chiar și de italieni.

Mi-a fost mai clar ca niciodată de ce detectivul particular trebuie să fie prudent și să se documenteze bine înainte de a acționa.

Ne puteți da detalii despre cel mai lung caz la care ați lucrat?

Îmi este greu să aleg pe cel mai lung, dar vă pot spune doar că unele cazuri au durat chiar și 3-4 ani. De asemenea, vă pot spune că lucrez pentru aceleași persoane, cazuri diferite. Oamenii au încredere și revin la Agenție, uneori cu probleme mici, pe care le-ar putea rezolva singuri, dar se simt mai bine dacă ne ocupăm noi de ele, alteori cu probleme serioase. Sunt persoane pentru care lucrez de 20 de ani. În categoria cazurilor lungi intră partajele de firmă, care necesită identificarea de bunuri sau disparițiile de persoane, tinere fugite de acasa sau traficate.

Care este primul lucru pe care îl faceți atunci când începeți să investigați o persoană?

Munca mea începe din momentul întâlnirii cu clientul. Am uneori și câte 3-4 întâlniri cu acesta, întâlniri în care întocmesc fișa de caz, în care sunt atentă la amănunte și pun multe întrebări. Aceasta înseamnă destul de multe ore.

Apoi, după redactarea Fișei de caz, pe care clientul meu o semnează și își asumă adevărul și corectitudinea datelor pe care mi le-a furnizat, stabilesc împreună cu acesta obiectivele cazului, întrebările la care clientul meu așteaptă răspuns. Ulterior, redactez un plan de lucru și stabilesc primele verificări. Multe dintre verificări pot fi făcute astăzi din birou, mă documentez cu privire la diferite aspecte ale cazului, ce instituții îmi vor fi utile în caz, unde anume trebuie să caut ceva etc.

Uneori, un studiu de caz poate însemna și câteva săptămâni de documentare, de întâlnire cu specialiști de a căror opinie am nevoie etc. Și, în final, investigațiile și acțiunile care duc la soluționarea cazului. Totul finalizat într-un Raport documentat.

Ce vă place cel mai mult la această profesie?

Profesia este fascinantă prin varietatea situațiilor pe care ți le aduce pe masa de lucru. Cel mai adesea legate de viața oamenilor, adevărate romane. Unele cu adevărat impresionante. De asemenea, îmi plac provocările. Întotdeauna sunt lucruri noi, solicitări noi, mereu și mereu ai ceva de învățat. Îmi place să mă testez permanent, să îmi forțez limitele și chiar să găsesc soluții atipice, neașteptate.

Practicarea acestei profesii v-a făcut să priviți oamenii altfel?

Indiscutabil, da. Trăind alături de ei evenimente din intimitatea lor, aducând lumina în conuri de umbră, descâlcind  fire  încurcate, am început să înțeleg mult mai bine natura umană, motivele pentru care lucrurile se întâmplă așa și nu altfel.

Am învățat să nu judec, să nu împart oamenii în buni sau răi, să înțeleg că sunt diferiți și fiecare are perspectiva sa. Oamenii vin la detectiv, cu încredere, cu speranță, să primească o soluție. Nu vin să fie judecați sau catalogați. Și mă simt onorată, dar și responsabilă că ei îmi acordă încrederea lor. Consilierea noastră este foarte importantă în toate cazurile. De aceea este și prevăzută în obiectul de activitate.

Am învățat să nu folosesc viața mea, convingerile și felul meu de a fi drept etalon pentru alții.

Care considerați că sunt greșelile de neiertat în această profesie?

Păstrarea confidențialității în toate cazurile și situațiile este regulă de aur. A încălca secretul profesional este una dintre cele mai grave greșeli. Cu consecințe ireparabile de cele mai multe ori. Tratarea unui caz pe care l-ai acceptat în funcție de preț sau de importanța clientului… Un caz acceptat este o obligație de onoare, asumată.

Minciuna este de neacceptat și de neiertat. Să scrii sau să spui neadevăruri este incalificabil. O altă greșeală este să accepți un caz atunci când știi că nu ai mijloacele necesare să îl rezolvi, să te supraestimezi și să faci promisiuni fără acoperire. Lista este mult mai lungă, dar mă opresc la acestea ca fiind de neacceptat.

Cum arată o săptămână a unui detectiv particular?

Pentru mine este întotdeauna foarte încărcată. Munca de birou și de documentare în cazuri, cititul corespondenței zilnice și răspunsuri, ședințe de analiză cu echipa de lucru, întâlniri cu avocați, cu experți, cu specialiști colaboratori, întâlniri cu clienții, participări la evenimente de orice fel, sociale, de afaceri, conferințe – unde un detectiv particular trebuie să fie întotdeauna prezent, să fie informat cu ce se întâmplă în jurul lui, în societate, în zona de afaceri, în politică. Și nu în ultimul rând, studiul publicațiilor de specialitate. Pentru cei care fac și multă muncă de teren, săptămâna este foarte concentrată și de multe ori, fără sâmbătă sau duminică.

Internetul vă ajută în profesie sau dimpotrivă?

Cred că nici nu îmi pot imagina un detectiv în secolul 21, fără internet și toate descoperirile tehnice care îi ușurează munca. Un telefon performant acum este un adevărat birou la purtător. Totul are o cu totul altă viteză, așadar, detectivul particular trebuie să aibă abilitatea de a utiliza tot ceea ce îl ajută să ajungă cât mai repede la informație.

Ce relația aveți cu poliția?

Având în vedere că Poliția, mai precis Inspectoratul General al Poliției este autoritatea care acordă licențele de funcționare pentru agențiile de detectivi și controlează legalitatea funcționării acestora, relația nu poate fi decât bună. Aș putea spune că în timp, ne-am acomodat unii cu alții și am învățat să colaborăm.

A existat într-adevăr o reținere din partea Poliției la început, dar cum totul evoluează, cred că astăzi complementaritatea domeniilor a fost bine înțeleasă și totul se desfășoară în spiritul colaborării: adică de partea legii.

Cum arată viitorul profesiei de detectiv particular în România?

Promițător. Am încredere în generația nouă de detectivi particulari. Vin oameni cu pasiune, cu abilitatea de a folosi un calculator, eliberați de multe prejudecăți și mentalități, care vorbesc cel puțin o limbă străină, capabili să răspundă provocărilor profesionale, ambițioși, care înțeleg să studieze, să se pregătească temeinic și mai ales înțeleg că înainte de a câștiga – trebuie să investești!

Personal, depun eforturi pentru a convinge că succesul în această profesie este o rețetă compusă din pregătire profesională permanentă, muncă, viziune și talent personal.

Nu vor fi multe agenții de detectivi particulari cel mai probabil, și nici milioane de practicieni, dar cu siguranță vor fi buni, pentru că altfel nu vor putea rezista pe piață.

Care este moto-ul după care vă ghidați în viața de zi cu zi?

„Nu neglijați amănuntele, căci ele alcătuiesc perfecțiunea, iar perfecțiunea nu este un amănunt.” (Platon)

Scurt chestionar:

Cartea preferată:

Stieg Larsson – Trilogia Millenium (Bărbați care urăsc femeile; Fata care s-a jucat cu focul; Castelul din nori s-a sfărâmat).

Geoge Arion – Detectiv fără voie

Personajul preferat (carte sau film):

Hercule Poirot (Aghata Christie)

Profesorul ( Fabrica de bani)

Melodia preferată:

Que Sera, Sera (Whatever Will Be, Will Be)

Țara preferată:

Italia

Spectacolul de teatru preferat:

Gaițele – Alexandru Kiritescu

Hobby-uri:

Călătoriile, lectura, muzica

CITEȘTE ȘI:

Interviu cu Mihaela Alexa, cursantă în cadrul specializării Detectiv Particular: Celebra intuiție feminină poate fi un avantaj în practicarea cu succes a acestei profesii

editor | Detectiv particular | , , , , ,

Mihaela Alexa, cursantă a Colegiului Universitar Spiru Haret, a fost mereu atrasă de profesia de detectiv particular, însă nu a putut urma cursurile acestei specializări imediat după terminarea liceului. În toamna  anului trecut, a văzut o postare referitoare la specializarea detectiv particular din cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret, ceea ce a făcut-o să urmeze pașii pentru profesia dorită.

”Atunci mi-am amintit de visul meu, închis într-un sertar cu mulți ani în urmă când nu am putut să continui studiile și să mă pregătesc într-o profesie, în slujba binelui, în apărarea celor slabi sau nedreptățiți, cum ar fi avocat sau polițist.”

Așa că visul său începea să prindă din nou contur.

”Vârsta sau orice alte conjuncturi nu sunt o piedică în realizarea visurilor noastre. Energia și resursele de care dispunem fiecare trebuie canalizate pentru realizarea obiectivelor noastre și a ceea ce ne place sa facem cu adevărat.”

Pe lângă pasiunea pentru acest domeniu, Mihaela mai are un atuu: deține centura albastră în arte marțiale, pe care a obținut-o în Italia, acolo unde se și antrenează. 🙂

Foto: Mihaela Alexa

Ce te-a motivat să studiezi această specializare?

Este ceea ce mi-am dorit să fac după terminarea liceului, îmi place profesia de detectiv. Literatura polițistă și filmele de acest gen m-au captivat întotdeauna. Dar nu este de ajuns doar să-ți placă, trebuie să ai și aptitudini. Consider că am un spirit de observație dezvoltat, ceea ce este foarte important în această profesie.

Consideri că va fi mai dificil pentru tine să practici această profesie dominată cu precădere de bărbați?

Nu, nu văd nicio dificultate. Față de alte timpuri, nu chiar îndepărtate, când nu prea erau femei în profesiile dominate de bărbați, acum lumea este pregătită și s-a obișnuit să vadă femei în poziții ocupate în trecut doar de bărbați. Întâlnim femei care conduc camioane sau autobuze, femei care aleg să facă armata, femei pilot sau cosmonaut, femei la guvernare și președinți de stat. Iar celebra intuiție feminină poate fi un avantaj în practicarea cu succes a acestei profesii.

De ce ai ales Colegiul Universitar Spiru Haret?

Alegerea Colegiului a fost condiționată de specializarea pe care o oferă, și anume cea de detectiv particular, de care eram interesată. În plus, corpul didactic este format din conferențiari universitari, profesori doctori de renume.

Care este cursul tău preferat?

Cursul meu preferat este Psihologia criminalistică. Îmi plac însă și altele, cum ar fi Metode și tehnici de investigare sau Drepturile omului și drept umanitar. 

Care este obiectivul tău vizavi de această carieră?

A contribui în mod concret în combaterea acțiunilor negative și a da răspunsurile de care au nevoie unele persoane, în anumite situații.

Să văd mulțumirea lor atunci când activitatea mea i-a ajutat în rezolvarea unei probleme cu care se confruntau și la care nu aveau nici un răspuns. M-aș simți realizată pe deplin dacă voi atinge acest obiectiv.

Cum crezi că ar trebui să arate profilul unui detectiv particular profesionist?

În primul rând, un detectiv particular profesionist trebuie să aibă o existență și conștiință curată. De asemenea, sunt parte din profilul unui bun detectiv inteligența, eleganța în port și vorbă, cultura generală, perseverența, punctualitatea și chiar empatia. 

Ai un mentor în această profesie?

Nu, încă nu. În schimb, îndrăgesc celebrul personaj Hercule Poirot din romanele autoarei Agatha Christie, iar mai recent, personajul Lisbeth Slander din trilogia lui Stieg Larsson, pe care am citit-o în limba italiană.

Cât de mult contează flerul în această profesie?

Foarte mult. În profesia de detectiv se întâlnesc des situații nepravăzute sau dificile și capacitatea de a te orienta și lua decizii rapide în timp util sunt fundamentale. Lipsa acestei capacități poate compromite reușita unui caz, pentru că orice situație este unică și nu se mai repetă. Concluzia? Flerul este indispensabil.

După ce principii consideri că ar trebui să te ghidezi în această profesie?

Unele principii sunt cele după care mă ghidez în viata de zi cu zi: dorința de a face bine, menținerea unei atitudini pozitive și mai ales, investiția în propria persoană: instruirea personală și profesională în mod constant.

În mod specific profesiei sunt: asigurarea și menținerea secretului, desfășurarea activității investigative în virtutea legii, respectarea intimității și confidențialității, respectarea drepturilor, utilizarea responsabilă a informațiilor.

Un alt principiu esențial din punctul meu de vedere este refuzul cazurilor în care beneficiarul folosește informațiile procurate în situații pe care legea le interzice sau pentru favorizarea personajelor certate cu legea.

Pentru mai multe informații privind înscrierea la specializarea Detectiv Particular accesează https://colegiuluniversitar.spiruharet.ro/admitere/.

CITEȘTE ȘI:

Interviu cu Maria Dumitrică, cadru didactic în cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret: Am ales această profesie pentru că iubesc oamenii și îmi doresc să le redau zâmbetul și încrederea în ei

editor | Asistent balneofiziokinetoterapie si recuperare medicala | , , , ,

Perseverența, buna dispoziție și optimismul sunt cuvintele ce o caracterizează. Maria Dumitrică este cadru didactic în cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret, specializarea asistent medical balneofiziokinetoterapie și recuperare medicală.

De mică a empatizat cu cei din jur și și-a dorit să aducă alinare celor aflați în suferință. Consideră că munca susținută și dedicarea conduc către traseul profesional dorit.

Ce înseamnă să fii asistent medical balneofiziokinetoterapie și recuperare, ce abilități trebuie să ai pentru acest domeniu și cât de importante sunt orele de practică pentru a-ți desăvârși pregătirea profesională, aflăm de la Maria Dumitrică în rândurile de mai jos.

Foto: Maria Dumitrică

Ce presupune a fi asistent medical balneofiziokinetoterapie și recuperare?

A fi asistent medical înseamnă a fi în slujba oamenilor aflați în suferință, înseamnă să le zâmbești, să le dai speranță, să le acorzi îngrijirile speciale, să le fii alături. A fi asistent medical de balneofiziokinetoterapie și recuperare înseamnă să fii o rază de lumină, să dai speranță oamenilor a căror viață este non-sens, să fii înger care vindecă aripile rupte ale altor îngeri, ajutându-i din nou să se înalțe.

De ce ai ales această profesie și ce abilități consideri că trebuie să ai pentru acest domeniu?

Am ales această profesie pentru că iubesc oamenii, și îmi doresc să fac tot ce îmi stă în putință, investind toate cunoștințele acumulate în bunăstarea lor fizică, pentru a face cât mai multe suflete fericite, redându-le zâmbetul și încrederea în ei.

Despre abilități, consider că trebuie accentuată demnitatea – trebuie să fii vrednic de cinste și respect, altruism – să fii preocupat întotdeauna de binele altora, să fii profesionist aplicând prin precizie și siguranță toate acțiunile întreprinse asupra stării fizice și emoționale ale celor aflați în suferință, și nu în ultimul rând, trebuie să fii onest.

Care a fost parcursul tău educațional și profesional ce au condus la cariera din prezent?

Contactul cu multe persoane aflate în suferință și neputința lor de a se manifesta a fost un factor determinant în a lua decizia de a îmbrățișa această carieră, urmând Facultatea de Educație Fizică și Sport, specializarea Kinetoterapie și Motricitate Specială, din cadrul Universității Spiru Haret, perfecționându-mă în continuare, prin studii doctorale, ceea ce îmi permite exercitarea acestei profesii la un nivel avansat.

Care a fost cel mai dificil caz pe care l-ai tratat și care a fost reacția pacientului pe parcursul recuperării?

Toate cazurile au fost dificile, fiind vorba de o patologie destul de complexă – tetrapareză spastică, dar modul de abordare și de cunoaștere al pacienților m-a ajutat foarte mult în a pătrunde oarecum în interiorul lor, simțindu-le emoțiile, și aplicând metode particulare, ceea ce a condus în accelerarea procesului de recuperare.

Cu ce categorie de pacienți preferi să lucrezi: copii sau adulți/sportivi?

Categoria de pacienți cu care prefer să lucrez sunt copiii.

Când planifici un program de recuperare, care sunt factorii de care ții cont, astfel încât să convingi pacientul să facă exercițiile respective?

Țin cont de vârstă, urmăresc starea psihoemoțională, și în funcție de acestea, înainte de a începe procesul de recuperare, creez un ambient plăcut care îmi va da posibilitatea în desfășurarea activității.

De asemenea, adopt o gândire pozitivă, transmițând persoanelor din jurul meu multă încredere și siguranță.

Care consideri că sunt motivele pentru care această specializarea a stârnit un interes crescând în ultimii ani în rândul celor care vor să practice profesia de asistent balneofiziokinetoterapie și recuperare medicală?

Motivele sunt multiple: viața stresantă de zi cu zi, lipsa mișcării, o alimentație deficitară, adoptarea unor posturi incorecte în rândul copiilor și adulților, ceea ce atrage cu sine dezvoltarea unor patologii, toate acestea, considerându-le motive întemeiate, având ca scop recuperarea acestor pacienți.

Spune-ne 3 motive pentru care un viitor cursant ar alege să studieze în cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret.

În cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret sunt cadre didactice foarte bine pregătite atât teoretic cât și practic, cu suflet mare, empatice, cu deschidere către nou și perfecționare permanentă, cu săli de curs dotate cu material didactic și aparatură utilizată la orele de practică.

Care este reacția cursanților în ceea ce privește instruirea practică?

Sunt entuziaști și cu o mare dorință de a putea aplica ceea ce au acumulat la nivel teoretic.

Consideri că sunt suficiente orele de practică pe parcursul anilor de studii sau recomanzi și stagii de voluntariat?

Niciodată nu aș putea spune că este suficient pentru a deveni un bun profesionist. De aceea, recomand cursanților să se implice în cât mai multe stagii de voluntariat, pentru a cunoaște cât mai bine această profesie.

Care este moto-ul după care te ghidezi în viața de zi cu zi?

Motto-ul după care mă ghidez în fiecare zi este: „Pot să îmi depășesc limitele, și să ating cea mai înaltă culme a perfecțiunii”.

Citește și: Interviu cu Daniela Nistor, cadru didactic în cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret: Profesia de asistent medical este o profesie vocațională în care ai de învățat în fiecare zi

Interviu cu Daniela Nistor, cadru didactic în cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret: Profesia de asistent medical este o profesie vocațională în care ai de învățat în fiecare zi

editor | Asistent medical | , , ,

Dăruirea pentru sistemul sanitar a moștenit-o din familie (unchi, mătuși, veri ce au fost doctori sau asistenți medicali, mama – registrator medical) și a transformat-o într-o profesie. Daniela Nistor este cadru didactic în cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret și asistent medical generalist principal – licențiat cu specializare în pediatrie. Iubește culoarea alb, îi place să interacționeze cu oamenii, ceea ce a contribuit la decizia sa de a urma o carieră în domeniul sanitar.

Foto: Daniela Nistor

A urmat liceul sanitar, însă visul său de a vindeca oameni a fost la un pas să se prăbușească atunci când nu a promovat examenul de admitere în cadrul Facultății de Medicină. În cele din urmă, a reușit să își contruiască o carieră în acest domeniu, iar pacientul său este copilul cu vârsta cuprinsă între 0 – 18 ani. În această meserie este necesar să dai dovadă de ”determinare și foarte multă înțelegere și dragoste”, mărturisește aceasta.

Mai multe detalii despre ce presupune profesia de asistent medical, care sunt satisfacțiile, dar și provocările, aflăm în rândurile de mai jos.

Ce v-a determinat să alegeți profesia de asistent medical și care a fost parcursul dumneavoastră profesional până în prezent?

Am urmat liceul sanitar, iar ulterior am dat admitere la Facultatea de Medicină, dar visul meu de a lucra pentru sănătatea oamenilor nu s-a materializat întrucât nu am luat acest examen. Mi-am văzut de viață în continuare cu regretul mereu prezent în mintea mea că visul de a deveni asistent medical sau doctor nu mi s-a îndeplinit.

După revoluția din 1989 s-au înființat școlile postliceale sanitare. Visul începea să prindă din nou contur, așa că am dat admitere la scoala postliceală sanitară DR.I Cantacuzino. Am luat examenul de admitere si drumul mult așteptat de a deveni asistent medical se așternea în fața mea. Am făcut școala cu mult drag și pasiune pentru ca mi se îndeplinea dorința. Motivația a fost puternică, încât cei 3 ani au trecut repede și am absolvit cu nota 10.

Mi-am început cariera în acest domeniu ca asistent medical generalist pe secția de terapie intensivă pediatrică la IOMC (Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului), actual INSMC. De-a lungul timpului, am devenit șef de secție, iar în prezent conduc acest institut.

În 2009 a urmat cursurile Facultății de Moașe și Asistență Medicală Generală, iar ulterior, programul de masterat Cercetări și Intervenții Operaționale în Managementul Serviciilor Medico-Sociale și al Sănătății Publice din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie Dr. Carol Davila București.

În toți anii de activitate, Daniela Nistor a participat la nenumărate cursuri de educație medicală și la diverse schimburi de experiență organizate în Spania, Italia, dar și în țara noastră.

Care sunt satisfacțiile acestei meserii? Ce vă motivează pe dumneavoastră zi de zi?

Toate informațiile acumulate m-au ajutat ca satisfacția profesională să fie la un nivel crescut și să mă motiveze zi de zi în profesia aleasă. Cum sa nu fii fericit când primești mulțumesc de la mama căreia i-ai îngrijit copilul? Cum să nu fii fericit când vezi copilul zâmbindu-ți după ce l-ai înțepat? Cum să nu-ți dorești în fiecare zi să vezi evoluția spre bine a micuților pacienți?

În această profesie, inevitabil, te confrunți și cu momente foarte dificile. Ce poți face pentru a le depăși?

În această profesie, inevitabil te confrunți și cu momente foarte dificile provocate de oboseală, stres, lipsă de personal, proastă comunicare, diverse orgolii nejustificate.

Pentru a le depăși trebuie să fii un bun profesionist, un bun comunicator, un bun coleg, să ai empatie față de pacienți, față de aparținători, față de colegii cu probleme, să fii credincios și mereu să ai dorința oricât de greu îți este să faci bine, să te pui mereu în postura pacientului și să te întebi tu cum ai vrea să fii tratat.

Sunteți asistent principal licențiat în pediatrie. Cum este să lucrezi cu cei mici?

Este foarte frumos și înălțător să lucrezi cu cei mici, dar și foarte greu. De exemplu, de cele mai multe ori, trebuie să faci abstracție de faptul că va plânge când îl înțepi, pentru că tu nu îi vrei răul, vrei doar să-i recoltezi analize care îi vor stabili diagnosticul sau să-i administrezi tratamentul ca să se însănătoșească.

Aveți vreun caz care v-a impresionat îndeosbi?

Cazurile îngrijite de-a lungul celor 23 de ani au fost numeroase, unele fericite, iar altele mai puțin fericite, fiecare a rămas într-un sertăraș de care îți aduci aminte în diverse momente ale vieții.

O să vă povestesc puțin despre cel mai actual, și anume copilul MM ( deși are familie nu este însoțit de mamă pentru că mai are acasă alți copii, iar el nu poate supraviețui decât în spital, pentru că este dependent de tratament medical), pe care l-am îngrijit de la vârsta de 3 luni. Acesta are un sindrom genetic renal, cu un parcurs foarte anevoios și cu șanse cam limitate de supravețuire îndelungată.Totuși, el va face în decembrie 2020, 5 ani, deși arată ca un copil de 1 an datorită sindromului. Băiețelul este însă plin de viață și noi, tot personalul medical, ne bucurăm pentru orice nouă achiziție a lui.

Cum credeți că mă simt, deși de 2 ani nu mai lucrez în secție, când mă duc la el în salon și văd că se ridică în picioare, începe să râdă și întinde mâinile să-l iau în brațe? Mă rog la bunul Dumnezeu ca medicina să avanseze și să existe leac pentru MM.

Foto: Daniela Nistor

Sunteți director de îngrijiri la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și a Copilului. Ne puteți oferi mai multe detalii despre activitatea desfășurată aici?

Din 2018 ocup funcția de director de îngrijiri în INSMC-Alessandrescu-Rusescu. Institutul are 3 componente, și anume: componenta de OG Polizu – 335 paturi (secții de obstetrică – ginecologie și maternitate), componenta de pediatrie (spitalul cu cele mai multe paturi de pediatrie medicală din București) – 176 paturi și centrul de sănătate mintală (centru de zi pentru copiii cu dizabilități).

Am în subordine aproape 800 de angajați și colaborez cu serviciul administrativ, achiziții, RUNOS.

SPIIAM etc. Activitatea mea este foarte complexă din această postură, ceea ce implică foarte multe atribuții și responsabilități. Cu alte cuvinte, cam tot ce are legătură în institut la nivel de asistenți, infirmiere, îngrijitoare mă privește pe mine.

În același timp, sunteți cadru didactic în cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret. De ce ar alege viitorii asistenți medicali să învețe aici?

Sunt cadru didactic în cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret, este o onoare că mi s-a facut această propunere, dar este și o plăcere pentru mine. Cred că viitorii asistenți medicali aleg să învețe aici, pentru că sunt clase și laboraoare dotate pentru un învățământ de calitate, profesorii care predau sunt bine pregătiți și au un bagaj informațional bogat ce îl transmit viitorilor asistenți, colegiul are contracte de practică pentru elevi  în diverse spitale cu diverse specialități, putându-se acoperi foarte bine curricula de învățământ. În același timp, departamentul secretariat se bucură de personal bine pregătit, deschis să răspundă oricărei solicitări.

Ce evoluții ați observat în ultimii ani în ceea ce privește profesia de asistent medical?

Profesia de asistent medical în ultimii ani este într-o continuă transformare, atât din punct de vedere a noțiunilor ce trebuie acumulate pe parcursul școlii, cât și de responsabilizare a asistentului medical privind efectuarea actului medical.

Sunt un pic decepționată de cadrul legislativ, pentru că acum la școala postliceală au acces și elevii care nu au luat bacul. Nu vreau să discriminez pe nimeni, dar profesia de asistent medical presupune maturitate, implicare, responsabilizare și multe altele.

Profesia de asistent medical este o profesie vocațională în care ai de învățat în fiecare zi.