Despre ce pot face Detectivii Particulari

editor | Detectiv particular | , , ,

Articol scris de Maria Bumbaru

Președinte al Asociației Naționale a Detectivilor din România

Există o mulțime de mituri despre detectivii particulari. Literatură și cinematografia au alimentat din plin imaginația oamenilor.

De aceea, adesea, când cineva întră în biroul unui detectiv particular, se așteaptă să întâlnească reprezentarea a ceea ce și-a imaginat sau a fost ajutat să își imagineze: o pipă fumegând într-o scrumieră alături de un vraf de ziare vechi pline de praf,  o persoană  abia conturată după norul de fum și o voce răgușită care întreabă  “ce pot face pentru dvs.”?

Și, bineînțeles că în filme, detectivului urmează să i se încredințeze cele mai neașteptate și chiar bizare cereri.

Puțini știu că de-a lungul timpului au fost făcute numeroase clasificări ale lucrurilor pe care le pot face detectivii particulari.

Este bine de știut că sunt cel puțin 101 lucruri care aceștia le pot face, 51 de servicii clasificate la nivel mondial și acestea la rândul lor regrupate în 26 de domenii pe care Federația Internațională a Asociațiilor de Detectivi le-a stabilit că fiind uzuale în Europa.

Definiția spune că detectivul particular este persoană anume pregătită și autorizată care poate face toate acele acțiuni – legale – reunite sub genericul de “investigații”, care să conducă la soluționarea cazului încredința de clientul sau.

El poate lucra singur sau într-o echipă complexă, alături de alți detectivi particulari, avocați, experți din diverse domenii, specialiști și consultanți.

Ce pot face detectivii particulari?

De obicei, caută și adună informații.

Pentru această este nevoie să se întâlnească uneori cu mulți oameni. Cu răbdare și atenție să își urmărească firul căutării și să pună întrebările cu mult meșteșug și istețime ….întotdeauna cu multă politețe și răbdare.

Cei de la care pot află informațiile necesare sunt tineri, bătrâni, copii, femei sau bărbați care într-un fel sau altul, într-o împrejurare sau altă “știu” frânturi din ceva, povești, zvonuri, își amintesc cu acuratețe sau vag un lucru întâmplat, au participat direct la ceva sau doar au auzit despre acesta…

Despre toate, detectivul particular întreabă și apoi ascultă cu atenție și multă răbdare.

Detectivul particular are nevoie să capteze încrederea și bunăvoința interlocutorului ales, acesta să vorbească deschis, înțelegând că relatarea sa este importantă și aduce lumină în ceva.

Oamenii trebuie să știe că detectivii sunt angajați și acceptă doar cauze legale, drepte și morale.

Uneori aceștia pot declara deschis cazul, alteori păstrează confidențiale datele, punând întrebările acoperit și inteligent. Dar, întotdeauna într-un scop nobil și drept.

Nimănui nu i-ar face bine sau plăcere să îi fie abuzat copilul, să îi fie furate lucrurile, să îi dispară o persoană dragă despre care să nu mai știe nimic sau să piardă bunuri de familie intrate în posesia unor falși  “beneficiari testamentari” care au profitat abil de slăbiciunile bătrânilor. Autorii unor astfel de situații se găsesc printre noi de cele mai multe ori. O informație cât de mică poate ajută detectivul particular să îl găsească mai repede pe bătrânul amnezic care a ieșit pe poarta casei și nu a mai găsit drumul înapoi sau să stabilească cât mai aproape de adevăr starea persoanei care a semnat un testament … înainte cu câteva luni de deces.

Uneori, ca în filme, detectivii  notează. Alteori  sunt dotați cu tehnică de înregistrare (reportofon, telefon cu funcții de înregistrare)  care îi ajută mai târziu, în birourile lor, să deruleze înregistrarea de zeci de ori și să analizeze fiecare amănunt înregistrat. Și, în final, să aleagă informația corectă.

Se întâmplă însă, de multe ori, că după zeci de ore petrecute întrebând și ascultând oameni detectivii să nu obțină nimic concludent. Și atunci…își continuă căutarea.

În instituții, arhive, locuri în care cineva poate ști, ceva poate conduce la informația căutată.

Internetul este un instrument de mare utilitate. Înainte de a începe o lucrare, detectivul particular petrece multe ore în față calculatorului căutând pe rețele de socializare, website-uri, arhive electronice, presa vremii, canale de informații, galerii foto; citește și ascultă, caută și selectează, un indiciu cât de mic care să îi deschidă calea.

Multe dintre informațiile necesare se găsesc chiar în memoria sau documentele, fotografiile, notițele, casă sau proprietățile clientului.

De aceea, un detectiv particular petrece multe ore cu clientul său. Cercetează și observă.

La început, de obicei, clientul are doar o versiune – “a sa”– despre ceea ce îl interesează. Relatează într-un mod care să conducă la opinia sa. De cele mai multe ori cu amănunte și detalii care par a fi semnificative.

Detectivul particular însă, își organizează ideile, planul de lucru și își structurează ideile și întrebările care să conducă în primul rând la stabilirea obiectivelor cazului.

Cu cât mai clare și realizabile sunt obiectivele cazului, cu atât mai mici sunt eforturile și nemulțumirile de ambele părți.

De aceea, modul în care este ascultat clientul este una dintre cele mai importante “chei” ale cazului.

Nu orice persoană are abilitățile necesare de a “asculta” și a sintetiza relatările unui client.

Nu orice persoană are calitățile și comportamentul  și pregătirea care să capteze atenția și încrederea cilentului.

La detectivi, un om se simte ca la doctor: spune ce îl doare și așteaptă analize și tratament.

Pentru toate acestea este nevoie de încredere.  Și de dispoziția și convingerea că poate vorbi fără temeri, fără emoții, fără ascunzișuri.

Lucrurile se complică atunci când clientul are imaginație (o sintagma elegantă pentru minciună) și dorește să conducă investigatorul către concluziile sale – pe care le dorește însă confirmate profesional.

Într-o echipă de detectivi particulari, există unul anume care îndeplinește această sarcină. Care are pregătirea necesară și care își dezvoltă abilitățile de a planifica și structura cazul. Împreună cu echipa să stabilește acțiunile, ordinea lor și persoanele potrivite să le facă.

Clienții detectivilor particulari sunt adesea nerăbdători ! Curioși! Neliniștiți și plini de emoții.

Detectivul descris mai sus este cel care menține legătură cu clientul, continuă să adune informații noi chiar de la acesta, dozează, verifică și structurează informațiile.

Există o regulă în muncă detectivilor particulari: niciodată nu se furnizează clientului informații parțiale, neverificate și probate, niciodată nu este permisă intervenția clientului în caz.

Sunt situații în activitatea detectivilor particulari mai puțin experimentați în care Clientul lor este acela care le “dictează” acțiunile și le spune cum să procedeze. Situații impardonabile și nepermise, care s-au soldat întotdeauna nu numai cu discreditarea profesionistului, ci mai ales cu nemulțumirea clientului și proasta soluționare a cazului.

Este bine de știut că atunci când cineva merge la un detectiv particular trebuie să accepte ceea ce profesional denumim “un studiu de caz”, o analiză pe care detectivul particular o face înainte de a accepta cazul. Verificări preliminare și stabilirea etapelor și obiectivelor.

Este un studiu de caz plătit, sunt orele de lucru ale detectivului particular, ore incluse în cheltuielile cazului, dar cel mai probabil unele dintre cele mai importante.

Detectivul particular studiază documente.

În cazul unor litigii care s-au întins pe perioade lungi de timp în dosarele aflate pe rolul instanțelor s-au acumulat “informații”. Documente depuse de părți, declarații de martori, chiar declarații ale părților. Atent și urmărindu-și firul, detectivul particular citește fiecare filă, extrage și notează indiciile. Împreună cu avocații cauzelor, stabilește care anume “informație” este necesară și în ce formă trebuie prezentată. Un martor nou? Un document posibil și uitat… o documentare fotografică ? S-a întâmplat de multe ori ca în cauze pierdute în primele instanțe, să se prezinte dovezi și motive noi pentru instanțele superioare care, au dat soluții favorabile în baza noilor dovezi.

Detectivul particular caută! Aceasta este muncă lui. Acesta este talentul lui.

Pentru aceasta s-a pregătit. A învățat. Uneori mulți ani de școală și de practică. Ca să poată ști unde să caute, cum să caute și ce anume să vadă.

Detectivii particulari oferă servicii de consultanță.

În cadrul studiului de caz, atunci când se stabilesc obiectivele cazului, cercetând detaliile, documentele, tot ceea ce un client prezintă în cazul său detectivului particular, acesta își formează o viziune asupra situației și stabilește ce este important și ce nu. Ce poate fi utilizat și unde, ce este legal, ce este posibil.

Detectivul particular își consiliază clientul cu privire la ce este cel mai potrivit, util și chiar mai puțin costisitor în cazul său. Clientul poate alege între un litigiu care are sau nu sorți de izbândă și între o decizie cu final cert: spre exemplu ce înseamnă să te îndrepți împotriva unui angajat neloial? Ai suspiciuni că acesta “vinde” informații din firmă unui concurent…Cum îți poți verifică suspiciunile? Ce acțiuni, dovezi, acte și fapte pot proba neloialitatea? Cât costă aceste dovezi? Și dacă le vei obține, cum le vei folosi?

Consultanța în astfel de situații îi ajută pe clienții detectivilor să decidă ce au de făcut. Ce obțin și cât plătesc? Când și cum poate fi concediat angajatul neloial? Ce măsuri de protecție sunt necesare?

Și este foarte adevărat și necesar ca în astfel de situații detectivii particulari să solicite opinia de specialitate a avocaților specializați.

Un sfat bun, primit de la un detectiv particular corect și bine pregătit poate fi obținut cu un cost mic, mult mai mic decât o acțiune de amploare desfășurată inutil.

Oamenii s-au obișnuit să considere “banale” cazurile de divorț, “infidelitățile” reale sau presupuse, dar în realitate deteriorarea relațiilor  între soți, disfuncționalitățile în relațiile de cuplu au cauze cu mult mai adânci și “divorțurile” au consecințe nebănuite mai ales asupra copiilor.

S-a întâmplat de multe ori ca cele câteva ore petrecute cu un detectiv particular cu experiență în cauze de acest gen, să determine clientul la reflecții serioase asupra propriului compartament, asupra cauzelor adevărate ale deteriorării relațiilor de cuplu și chiar la realitatea suspiciunilor de infidelitate.

Oamenii au nevoie de oameni care să empatizeze cu cazul lor, și detectivul particular trebuie să dețină această capacitate.

Mi-am propus ca în articolele care urmează să ridic un colț al cortinei și să vorbesc deschis și concret despre “ce poate și ce nu poate  face un detectiv particular”.

Opinii care sper să folosească atât celor care se îndreaptă spre această profesie cât și celor care îi vor alege în viitor spre a le soluționa posibile cazuri.

CITEŞTE ŞI:

Interviu cu prof.univ.dr. Stan Petrescu, cadru didactic în cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret: Meseria de detectiv particular este una a inteligențelor, a minților deschise, profitabilă și de viitor, care poate să-și găsească mulți aderenți

Interviu cu Maria Bumbaru, „Doamna detectivilor din România”, pentru Colegiul Universitar Spiru Haret: Profesia este fascinantă prin varietatea situațiilor pe care ți le aduce pe masa de lucru. Cel mai adesea legate de viața oamenilor, adevărate romane

Interviu cu Mihaela Alexa, cursantă în cadrul specializării Detectiv Particular: Celebra intuiție feminină poate fi un avantaj în practicarea cu succes a acestei profesii

Interviu cu Maria Dumitrică, cadru didactic în cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret: Am ales această profesie pentru că iubesc oamenii și îmi doresc să le redau zâmbetul și încrederea în ei

Interviu cu Daniela Nistor, cadru didactic în cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret: Profesia de asistent medical este o profesie vocațională în care ai de învățat în fiecare zi

Interviu cu Maria Bumbaru, „Doamna detectivilor din România”, pentru Colegiul Universitar Spiru Haret: Profesia este fascinantă prin varietatea situațiilor pe care ți le aduce pe masa de lucru. Cel mai adesea legate de viața oamenilor, adevărate romane

editor | Detectiv particular | , , ,

Șase luni de la deschiderea Agenției de Detectivi Particulari au însemnat doar telefoane de la prieteni. Scepticismul în rândul presei în ceea ce privește prima femeie detectiv din România, teama pe care a simțit-o pentru viața sa într-un caz din Italia au făcut-o mai puternică și mai determinată să arate satisfacțiile oferite de această profesie. O profesie care nu înseamnă un program obișnuit, însă care aduce provocare, adrenalină, dorința și responsabilitatea de a afla adevărul, precum și mulțumirea oferită de rezolvarea cazului.

Maria Bumbaru, Doamna Detectiv, care a demonstrat că această profesie se poate practica de pe tocuri, și nu neapărat cu binoclul în mână, a acordat un interviu pentru Colegiul Universitar Spiru Haret, unde se studiază specializarea Detectiv Particular, în care ne vorbește despre provocările întâmpinate de-a lungul timpului, despre satisfacțiile domeniului, dar și despre viitorul acestei profesii în România.

Foto: Maria Bumbaru

Ce v-a determinat să alegeți profesia de detectiv particular? Spuneți-ne câteva cuvinte despre parcursul dumneavoastră profesional.

Evenimentele istorice (schimbarea regimului în 1989) și vârsta pe care o aveam la acel moment, mă determină să spun că totul a venit la timp: un timp propice deciziilor și alegerilor care aveau să mă aducă exact în momentele începuturilor detectivismului actual în Romania. Pentru cei mai mulți dintre profesioniștii domeniului, dorința de a deveni detectiv particular crește odată cu conturarea trăsăturilor care stau la baza alegerii: dorința de a descoperi adevărul, dragostea pentru oameni, dorința de a depăși limitele și a ajunge acolo unde poți face lumină…

Încă din copilărie am avut mintea plină de acțiunile lui Hercule Poirot sau ale lui Sherlock Holmes… Mi-a plăcut să dezleg enigme, să completez puzzle-uri complicate, să îmi exersez logica (am învățat bine doar dacă am înțeles logica lucrurilor, nu am fost o „tocilară” care doar a memorat), pe scurt, mi-a plăcut „să știu”…

În spatele imaginii unei femei frumoase, se află o persoană dinamică, hotârâtă și fermă. Întodeauna a vrut să își testeze limitele și să facă temeinic lucrurile în care crede. Dacă nu ar fi ales acest drum, Maria Bumbaru ar fi vrut să fie jurnalist de investigații, avocat sau psiholog. Însă își dorea ceva care să o provoace și mai mult…

Am ales investigația privată, profesia în care sunt într-o competiție permanentă cu mine, profesia în care niciodată nu știu suficient, întotdeauna învăț lucruri noi și, cel mai important, am posibilitatea de a trăi experiențe unice, o mie de vieți într-una singură.

Parcursul profesional a însemnat mai întâi o profundă și chiar costisitoare documentare asupra domeniului despre care în România nu se cunoștea nimic…a continuat și continuă și acum, cu cursuri, perfecționări profesionale în țară și în străinătate. Investiția în pregătirea profesională este cea mai importantă.

Am înființat Agenția de detectivi în anul 1999, investind în birou tot ce dețineam la acea dată. Drumul nu a fost și nu este ușor. Dar niciodată nu m-a încercat gândul să renunț.

A existat o persoană care v-a influențat traseul profesional?

Da, au fost mai multe persoane. Întotdeauna am purtat recunoștință mentorilor mei și persoanelor care m-au încurajat în momente dificile ale parcursului profesional. Unii dintre mentorii mei nu mai sunt în viață, am fost norocoasă să îi întâlnesc, le datorez enorm.

Dintre toți cei pe care cu mare recunoștință i-aș enumera aici, am ales să vorbesc doar despre un bun prieten avocat, un exemplu de profesionalism, o adevărată enciclopedie, de o exigență și de un perfecționism aproape insuportabile (studiase medicina, care a fost pasiunea lui și apoi, silit de împrejurări, dreptul). Când a auzit că vreau să deschid o agenție de detectivi și că nu doresc să fiu avocat (deși lucram în biroul lui), mai întâi a pufăit furios din țigară, apoi m-a țintuit cu privirea și m-a întrebat prevenitor dacă nu cumva am înnebunit! Când a înțeles însă că sunt hotărâtă, mi-a pus o singură condiție: să fac lucrurile serios! Și cât de bine pot.

M-a ajutat să ajung la cele mai bune birouri de detectivi din S.U.A., Canada etc. Am întâlnit detectivi – adevărate legende (în Austria, Germania, Canada, Pakistan etc.) care mi-au devenit modele și de la care am învățat ceea ce nu se găsește scris în cărți.

Dar, la fel de mult mi-au influențat traseul profesional și aceia cu care am pus bazele Asociației Naționale a Detectivilor din România și care m-au onorat cu încrederea cu care s-au alăturat acestui domeniu.

„Doamna detectivilor din România”, așa cum ați fost supranumită, a fost cea care a deschis prima agenție de profil din România. Care sunt primele amintiri legate de această profesie?

Zâmbesc întotdeauna când îmi amintesc acele zile… Așa cum am mai spus, am investit în deschiderea biroului cam tot ce aveam la acea dată. Despre detectivi nu se știa mai nimic. În acel timp, „Cartea de telefoane” și „Pagini aurii” erau cam cele mai importante mijloace de informare, de reclamă. În cartea de telefoane eram la litera „A”… Agenția de detectivi – ușor de găsit!

Cred însă că mai mult de jumătate de an m-au sunat numai prietenii și cunoștințele, deși eu veneam punctual la birou la ora 09.00 și plecam la ora 17.00. Îmi impusesem acest program, gândind că nu se cuvine să sune cineva la birou și să nu răspund. Scrisesem „Managementul Agenției de detectivi” și doream să mă conving că tot ceea ce spusesem acolo era aplicabil. Calculasem cheltuielile, fiecare dotare, chiar și salariul meu.

Zilele treceau și eu îmi amintesc acum, răbdarea și seriozitatea cu care îmi aranjam zilnic agenda pe birou, pixurile, și apoi citeam conștiincios din cărțile pe care le cumpărasem din străinătate, despre cazuistică și metode și tehnici de investigare, despre legile din alte țări. Până în ziua în care a sunat primul client: o doamnă în vârstă, al cărui chip mi-l amintesc perfect. Primul meu caz adevărat!

Amintirile din acea perioadă sunt indiscutabil legate de preocuparea de a avea reglementări legale în domeniu, de a convinge că aceasta este o profesie, nu o aventură.

Presa nu încuraja deloc domeniul, ba mai rău căuta „senzaționalul” și prezența detectivului particular, așa cum și-l inchipuia, spionând cu un binoclu printre boscheți și cu șapca pe ochi. Mi-a fost greu să îi conving să mă primească la emisiuni purtând pantofi cu toc si deux pieces elegant. Mi se cereau fotografii cu binoclul în mână, cu lupa, cu șapca, se declarau nemulțumiți să filmeze un birou plin de dosare și cărți, iar în spatele lor, o femeie. Ce fel de detectiv este ăsta ?

Cum ați reușit să faceți performanță într-o carieră dominată de bărbați?

Întotdeauna am crezut că performanța în orice domeniu are la bază pasiunea cu care faci lucrurile, perseverența și crezul personal. Este adevărat că în domeniul detectivistic sunt puține femei, dar sunt foarte apreciate.

Cred că avantajul meu a fost dat de modul în care m-am documentat asupra profesiei, de faptul că am călătorit în multe țări și am cercetat cum se petrec lucrurile acolo și am reușit să am o viziune asupra modului în care trebuie să se desfășoare lucrurile. Am întâlnit mulți detectivi particulari străini, am vizitat birourile lor, i-am văzut la muncă împreună cu copiii lor…

Pentru mine nu a existat niciodată cale de întoarcere sau soluții de rezervă. Și cred că această determinare, modul în care am visat profilul detectivului particular român, crezul meu personal în viitorul acestei profesii, mi-au adus recunoașterea și respectul colegilor.

Ați avut un caz în care v-ați temut pentru viața dumneavoastră?

Desigur, sunt multe situații în care viața îți poate fi pusă în pericol. Pentru asta, nu trebuie să fii detectiv particular, este de ajuns să conduci imprudent spre exemplu. Dar, există într-adevăr în cariera fiecărui detectiv particular cel puțin un caz despre care își amintește că „a scăpat ca prin urechile acului”.

Eu îmi amintesc despre un caz care m-a dus undeva mai jos de Napoli, și unde imprudentă recunosc, m-am aventurat cu o mașină închiriată într-o zonă total necunoscută, unde operau niște traficanți. Atenți la indicațiile GPS-ului, (unde introdusesem o adresă despre care aveam ceva informații), care ba avea semnal, ba nu avea, ne-am trezit eu și însoțitorul meu avocat drept în spatele mașinii pe care o căutam.

Am fost descoperiți evident, eram un fel de extratereștri în satul acela de munte, cu case risipite pe tot felul de coaste, cu drumul îngust pe care nu puteam întoarce, sat în care se cunoșteau toți, și toți făceau trafic de ceva, după cum am aflat ulterior. O mașină ne-a blocat drumul în față, alta în spate… ca în filme. Am jucat rolul unor proști rătăciți, incapabili să înțeleagă ceva, în cele din urmă ne-au dat drumul. Am simțit frica asemenea unui șarpe rece, mi-am reproșat faptul că m-am aventurat într-o zonă de care eram nu numai străini,  dar despre care chiar știam că este evitată chiar și de italieni.

Mi-a fost mai clar ca niciodată de ce detectivul particular trebuie să fie prudent și să se documenteze bine înainte de a acționa.

Ne puteți da detalii despre cel mai lung caz la care ați lucrat?

Îmi este greu să aleg pe cel mai lung, dar vă pot spune doar că unele cazuri au durat chiar și 3-4 ani. De asemenea, vă pot spune că lucrez pentru aceleași persoane, cazuri diferite. Oamenii au încredere și revin la Agenție, uneori cu probleme mici, pe care le-ar putea rezolva singuri, dar se simt mai bine dacă ne ocupăm noi de ele, alteori cu probleme serioase. Sunt persoane pentru care lucrez de 20 de ani. În categoria cazurilor lungi intră partajele de firmă, care necesită identificarea de bunuri sau disparițiile de persoane, tinere fugite de acasa sau traficate.

Care este primul lucru pe care îl faceți atunci când începeți să investigați o persoană?

Munca mea începe din momentul întâlnirii cu clientul. Am uneori și câte 3-4 întâlniri cu acesta, întâlniri în care întocmesc fișa de caz, în care sunt atentă la amănunte și pun multe întrebări. Aceasta înseamnă destul de multe ore.

Apoi, după redactarea Fișei de caz, pe care clientul meu o semnează și își asumă adevărul și corectitudinea datelor pe care mi le-a furnizat, stabilesc împreună cu acesta obiectivele cazului, întrebările la care clientul meu așteaptă răspuns. Ulterior, redactez un plan de lucru și stabilesc primele verificări. Multe dintre verificări pot fi făcute astăzi din birou, mă documentez cu privire la diferite aspecte ale cazului, ce instituții îmi vor fi utile în caz, unde anume trebuie să caut ceva etc.

Uneori, un studiu de caz poate însemna și câteva săptămâni de documentare, de întâlnire cu specialiști de a căror opinie am nevoie etc. Și, în final, investigațiile și acțiunile care duc la soluționarea cazului. Totul finalizat într-un Raport documentat.

Ce vă place cel mai mult la această profesie?

Profesia este fascinantă prin varietatea situațiilor pe care ți le aduce pe masa de lucru. Cel mai adesea legate de viața oamenilor, adevărate romane. Unele cu adevărat impresionante. De asemenea, îmi plac provocările. Întotdeauna sunt lucruri noi, solicitări noi, mereu și mereu ai ceva de învățat. Îmi place să mă testez permanent, să îmi forțez limitele și chiar să găsesc soluții atipice, neașteptate.

Practicarea acestei profesii v-a făcut să priviți oamenii altfel?

Indiscutabil, da. Trăind alături de ei evenimente din intimitatea lor, aducând lumina în conuri de umbră, descâlcind  fire  încurcate, am început să înțeleg mult mai bine natura umană, motivele pentru care lucrurile se întâmplă așa și nu altfel.

Am învățat să nu judec, să nu împart oamenii în buni sau răi, să înțeleg că sunt diferiți și fiecare are perspectiva sa. Oamenii vin la detectiv, cu încredere, cu speranță, să primească o soluție. Nu vin să fie judecați sau catalogați. Și mă simt onorată, dar și responsabilă că ei îmi acordă încrederea lor. Consilierea noastră este foarte importantă în toate cazurile. De aceea este și prevăzută în obiectul de activitate.

Am învățat să nu folosesc viața mea, convingerile și felul meu de a fi drept etalon pentru alții.

Care considerați că sunt greșelile de neiertat în această profesie?

Păstrarea confidențialității în toate cazurile și situațiile este regulă de aur. A încălca secretul profesional este una dintre cele mai grave greșeli. Cu consecințe ireparabile de cele mai multe ori. Tratarea unui caz pe care l-ai acceptat în funcție de preț sau de importanța clientului… Un caz acceptat este o obligație de onoare, asumată.

Minciuna este de neacceptat și de neiertat. Să scrii sau să spui neadevăruri este incalificabil. O altă greșeală este să accepți un caz atunci când știi că nu ai mijloacele necesare să îl rezolvi, să te supraestimezi și să faci promisiuni fără acoperire. Lista este mult mai lungă, dar mă opresc la acestea ca fiind de neacceptat.

Cum arată o săptămână a unui detectiv particular?

Pentru mine este întotdeauna foarte încărcată. Munca de birou și de documentare în cazuri, cititul corespondenței zilnice și răspunsuri, ședințe de analiză cu echipa de lucru, întâlniri cu avocați, cu experți, cu specialiști colaboratori, întâlniri cu clienții, participări la evenimente de orice fel, sociale, de afaceri, conferințe – unde un detectiv particular trebuie să fie întotdeauna prezent, să fie informat cu ce se întâmplă în jurul lui, în societate, în zona de afaceri, în politică. Și nu în ultimul rând, studiul publicațiilor de specialitate. Pentru cei care fac și multă muncă de teren, săptămâna este foarte concentrată și de multe ori, fără sâmbătă sau duminică.

Internetul vă ajută în profesie sau dimpotrivă?

Cred că nici nu îmi pot imagina un detectiv în secolul 21, fără internet și toate descoperirile tehnice care îi ușurează munca. Un telefon performant acum este un adevărat birou la purtător. Totul are o cu totul altă viteză, așadar, detectivul particular trebuie să aibă abilitatea de a utiliza tot ceea ce îl ajută să ajungă cât mai repede la informație.

Ce relația aveți cu poliția?

Având în vedere că Poliția, mai precis Inspectoratul General al Poliției este autoritatea care acordă licențele de funcționare pentru agențiile de detectivi și controlează legalitatea funcționării acestora, relația nu poate fi decât bună. Aș putea spune că în timp, ne-am acomodat unii cu alții și am învățat să colaborăm.

A existat într-adevăr o reținere din partea Poliției la început, dar cum totul evoluează, cred că astăzi complementaritatea domeniilor a fost bine înțeleasă și totul se desfășoară în spiritul colaborării: adică de partea legii.

Cum arată viitorul profesiei de detectiv particular în România?

Promițător. Am încredere în generația nouă de detectivi particulari. Vin oameni cu pasiune, cu abilitatea de a folosi un calculator, eliberați de multe prejudecăți și mentalități, care vorbesc cel puțin o limbă străină, capabili să răspundă provocărilor profesionale, ambițioși, care înțeleg să studieze, să se pregătească temeinic și mai ales înțeleg că înainte de a câștiga – trebuie să investești!

Personal, depun eforturi pentru a convinge că succesul în această profesie este o rețetă compusă din pregătire profesională permanentă, muncă, viziune și talent personal.

Nu vor fi multe agenții de detectivi particulari cel mai probabil, și nici milioane de practicieni, dar cu siguranță vor fi buni, pentru că altfel nu vor putea rezista pe piață.

Care este moto-ul după care vă ghidați în viața de zi cu zi?

„Nu neglijați amănuntele, căci ele alcătuiesc perfecțiunea, iar perfecțiunea nu este un amănunt.” (Platon)

Scurt chestionar:

Cartea preferată:

Stieg Larsson – Trilogia Millenium (Bărbați care urăsc femeile; Fata care s-a jucat cu focul; Castelul din nori s-a sfărâmat).

Geoge Arion – Detectiv fără voie

Personajul preferat (carte sau film):

Hercule Poirot (Aghata Christie)

Profesorul ( Fabrica de bani)

Melodia preferată:

Que Sera, Sera (Whatever Will Be, Will Be)

Țara preferată:

Italia

Spectacolul de teatru preferat:

Gaițele – Alexandru Kiritescu

Hobby-uri:

Călătoriile, lectura, muzica

CITEȘTE ȘI: