Cadrele didactice – mentori pentru viitorii profesionişti medicali

colegiu | Uncategorized | , ,

Timişan Nicoleta, cadru didactic CUSH, Asistent Medical Principal licenţiat.

Cadrele didactice din domeniul Sănătăţii şi asistenţei pedagogice joacă un rol esenţial în pregătirea viitorilor asistenţi medicali generalişti, oferindu-le cunoştiinţele, abilităţile şi orientarea necesară pentru a avea succes în viitoarea lor carieră.

Timişan Nicoleta este cadru didactic al Colegiului Universitar Spiru Haret, Asistent Medical Principal licenţiat, ce profesează din anul 1995, având o experienţă de 10 ani în secţia ATI, 18 ani în secţia de ortopedie şi 6 luni ambulatoriul spitalului.

De ce aţi ales profesia de AMG?

Iubesc oamenii! Este o profesie care îţi oferă satisfacţie sufletească. Pe parcursul timpului am avut tot felul de surprize pozitive, cazuri despre care credeam că nu vor avea rezultate, iar datorită implicării întregii echipe şi a unei bune colaborări începeam să vedem luminiţa de la capătul tunelului.

Ai mulţumire când te întâlneşti cu oamenii cu care ai interacţionat şi te salută, când vezi pacienţi care an de an îşi sărbătoresc ziua aniversară în mijlocul persoanelor  care au fost implicate multe zile în evoluţia stării lor de sănătate.

Care credeţi că sunt calităţile unui Asistent Medical Generalist?

Printre cele mai importante valori pe care un bun Asistent Medical Generalist trebuie să le deţină, se află empatia, iubirea, răbdarea, înţelegerea, să-ţi iubeşti aproapele şi să ştii să te adresezi pacientului cu limbajul potrivit.

Care sunt provocările meseriei de AMG?

 Cred că cea mai mare provocare este să te descoperi pe tine. Să-l descoperi pe cel de lângă, să răspunzi de deciziile pe care le iei în anumite situaţii pentru că la fiecare provocare care apare inopinant, trebuie să găseşti solutia benefică, iar comunicarea cu celelalte grade profesionale trebuie să fie transparentă ţi în beneficiul pacientului.

Cum aţi descrie elevii din cadrul colegiului şi care este motivul pentru care aleg această calificare profesională?

Elevii noştri  dau dovadă de seriozitate, punctualitate şi implicare în participarea desfăşurării actului medical. Cei mai mulţi dintre ei s-au implicat datorită unor situaţii familiale, evenimente care le-au marcat viaţa, datorită vocaţiei şi din dorinţa de a ajuta şi pentru a face o diferenţă pozitivă în vieţile lor.

Cadrele didactice din cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret sunt profesionişti bine pregătiţi, cu o vastă experienţă, care deţin un rol foarte important în formarea viitorilor asistenţi medicali generalişti.

La Colegiul Universitar Spiru Haret, construim împreună cariera ta!

Interviu cu Andrei Galbenu, cadru didactic în cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret: Asistentul medical trebuie să fie conștient de profesia nobilă pe care și-a ales-o și să se autodepășească cu fiecare zi petrecută la locul de muncă

editor | Asistent medical, Domeniul Sanitar, Education | , , , ,

”Asistentul medical trebuie să fie conștient, în orice moment al carierei, de profesia nobilă pe care și-a ales-o și să o practice cu profesionalism și demnitate.” Acesta este principiul după care își dorește Andrei Galbenu, cadru didactic în cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret, specializarea Asistent Medical Generalist, să se ghideze cursanții săi.

Profesia de asistent medical nu este una facilă, ci dimpotrivă, este plină de provocări, însă doar persoanele empatice și care iubesc oamenii pot urma acest drum profesional, consideră prof. Galbenu.

Ce calități trebuie să aibă un asistent medical, care este viitorul acestei profesii, dar și alte informații aflăm în rândurile de mai jos.

Sunteţi cadru didactic în cadrul specializării Asistent Medical Generalist. Ce tendinţe aţi observat în rândul cursanţilor? Ce îi motivează să aleagă această profesie?

Profesia de asistent medical poate fi indeplinită doar de persoane capabile de empatie și dragoste de oameni. Cursanții Colegiului Universitar Spiru Haret București dau dovada de aceste trasături prin implicare și dorința de cunoaștere a tuturor aspectelor teoretice și practice aplicabile profesiei de asistent medical generalist. Motivația principală a cursanților, încă de la momentul interviului de înscriere, este aceea legată de dorința de a-i ajuta pe cei aflați în momente grele din punct de vedere al sănătății. Un alt punct important în alegerea acestei profesii se referă la stabilitatea oferită de sistemul medical și de nevoia de personal calificat în spitalele și clinicile din sistem. Este de luat în calcul și pachetul financiar atractiv pe care profesia de asistent medical il oferă odată cu intrarea în sistemul sanitar de stat.

Cât de importantă este o relaţie bună dintre pacient şi asistentul medical? 

Relația pacient – asistent medical reprezintă nucleul profesiei de asistent medical. Lipsa acestui element conduce la o relație defectuoasă și un tratament pe jumătate eficient. Tratamentul administrat unui pacient nu este doar unul fizic, acesta trebuie să fie și la nivel mental prin starea de bine rezultată dintr-o relație sănătoasă a pacientului cu asistentul medical. Este binecunoscut faptul că oamenii, atunci când devin pacienți, se transformă, având un grad de irascibilitate ridicat, comunicare defectuoasă, stare depresivă. În acest context, asistentul medical trebuie să dea dovadă de răbdare și de cunoștințe solide de comunicare eficientă pentru stabilirea, încă de la început, a unei relații care să aline starea pacientului atât din punct de vedere fizic , cât și din punct de vedere psihic.

Ce calităţi trebuie să aibă un asistent medical profesionist?

Calitățile unui asistent medical sunt acelea care contribuie în mod direct la starea de bine a pacienților, printre acestea numărându-se empatia, capacitatea de comunicare, firea sociabilă, amabilitatea și dorința de a face bine celor aflați în momente delicate. Pe lângă acestea, asistentul medical trebuie să fie foarte bine pregătit, atât teoretic, cât și practic pentru a putea face față tuturor provocărilor întâlnite la locul de muncă. O bună pregătire dă un sentiment de calm pacienților și apreciere din partea colegilor și medicilor cu care face echipă. A ști întotdeauna ce faci și a fi stăpân pe situație sunt alte două puncte esențiale pe care un asistent medical trebuile să le aibă sau să și le însușească.

Având în vedere pandemia de coronavirus, credeţi că va exista o creştere pentru practicarea acestei profesii?

În contextual actual, generat de pandemia cu noul coronavirus, nevoia de asistenți medicali, temeinic pregătiți, este mare. În momentul de față există o creștere a cererii pentru acestă profesie, acest trend ascendent va fi menținut pentru o perioadă destul de lungă. Personalul medical, fiind în prima linie, este cel care luptă continuu pentru salvarea de vieți omenești, însă este insuficient, de aceea este și va fi nevoie de oameni pregățiți care să intre în sistem.

Cum s-a adaptat Colegiul Universitar Spiru Haret în ceea ce priveşte cursurile online?

Colegiul Universitar Spiru Haret, prin personalul administrativ și profesoral, s-a aliniat nevoilor de educație la distanță, cursanții beneficiind de avantajele platformei Blackboard, cursuri în format electronic oferite de cadrele didactice și de întâlniri pe diferite aplicații de webconferencing, pentru suport. O atenție deosebită a fost acordată cursanților din an terminal pentru pregătirea lucrărilor de certificare și a examenelor finale. Au fost realizate sedințe de consultări pentru alegerea temelor potrivite pentru a fi tratate în cadrul lucrărilor, structura acestora și modul în care trebuie redactate.

Toate eforturile s-au tradus prin continuarea, cu succes, a cursurilor fără ca niciunul din cursanți să piardă informațiile necesare unei bune pregătiri în domeniul sanitar.  

De ce ar alege viitorii asistenți medicali să învețe în cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret?

Viitori asistenți medicali trebuie să fie conștienți că alegerea este în mâna lor și că soluția unei pregătiri temeinice pe drumul către un asistent medical profesionist se regăsește la Colegiul Universitar Spiru Haret. Cu un corp profesoral bine pregătit, având ca scop pregătirea temeinică a cursanților, contracte de practică cu unități sanitare prestigioase din București, taxe avantajoase și o bază materială bine pusă la punct, Colegiul Universitar Spiru Haret București reprezintă soluția ideală pentru cariera de asistent medical.

Care sunt principalele lecţii despre acest domeniu cu care doriţi să rămână cursanţii dumneavoastră?

Asistentul medical trebuie să fie conștient, în orice moment al carierei, de profesia nobilă pe care și-a ales-o și să o practice cu profesionalism și demnitate. Un bun profesionist știe să se adapteze și să trateze orice situație cu calm, găsind întotdeauna soluția optimă. Într-o societate în care nevoia de comnuicare este acută, capacitatea de a gestiona situațiile cu care se confruntă și analiza rapidă nu trebuie să lipsească din portofoliul personal. Nu în ultimul rând, să se autodepășească, cu fiecare zi petrecută la locul de muncă și să fie la curent cu toate noutățile din domeniu, pe partea de asistență medicală.

CITEȘTE ȘI:

Interviu cu prof.univ.dr. Stan Petrescu, cadru didactic în cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret: Meseria de detectiv particular este una a inteligențelor, a minților deschise, profitabilă și de viitor, care poate să-și găsească mulți aderenți

Interviu cu Maria Bumbaru, „Doamna detectivilor din România”, pentru Colegiul Universitar Spiru Haret: Profesia este fascinantă prin varietatea situațiilor pe care ți le aduce pe masa de lucru. Cel mai adesea legate de viața oamenilor, adevărate romane

Interviu cu Mihaela Alexa, cursantă în cadrul specializării Detectiv Particular: Celebra intuiție feminină poate fi un avantaj în practicarea cu succes a acestei profesii

Interviu cu Maria Dumitrică, cadru didactic în cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret: Am ales această profesie pentru că iubesc oamenii și îmi doresc să le redau zâmbetul și încrederea în ei

Interviu cu Daniela Nistor, cadru didactic în cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret: Profesia de asistent medical este o profesie vocațională în care ai de învățat în fiecare zi

Interviu cu Daniela Nistor, cadru didactic în cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret: Profesia de asistent medical este o profesie vocațională în care ai de învățat în fiecare zi

editor | Asistent medical | , , ,

Dăruirea pentru sistemul sanitar a moștenit-o din familie (unchi, mătuși, veri ce au fost doctori sau asistenți medicali, mama – registrator medical) și a transformat-o într-o profesie. Daniela Nistor este cadru didactic în cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret și asistent medical generalist principal – licențiat cu specializare în pediatrie. Iubește culoarea alb, îi place să interacționeze cu oamenii, ceea ce a contribuit la decizia sa de a urma o carieră în domeniul sanitar.

Foto: Daniela Nistor

A urmat liceul sanitar, însă visul său de a vindeca oameni a fost la un pas să se prăbușească atunci când nu a promovat examenul de admitere în cadrul Facultății de Medicină. În cele din urmă, a reușit să își contruiască o carieră în acest domeniu, iar pacientul său este copilul cu vârsta cuprinsă între 0 – 18 ani. În această meserie este necesar să dai dovadă de ”determinare și foarte multă înțelegere și dragoste”, mărturisește aceasta.

Mai multe detalii despre ce presupune profesia de asistent medical, care sunt satisfacțiile, dar și provocările, aflăm în rândurile de mai jos.

Ce v-a determinat să alegeți profesia de asistent medical și care a fost parcursul dumneavoastră profesional până în prezent?

Am urmat liceul sanitar, iar ulterior am dat admitere la Facultatea de Medicină, dar visul meu de a lucra pentru sănătatea oamenilor nu s-a materializat întrucât nu am luat acest examen. Mi-am văzut de viață în continuare cu regretul mereu prezent în mintea mea că visul de a deveni asistent medical sau doctor nu mi s-a îndeplinit.

După revoluția din 1989 s-au înființat școlile postliceale sanitare. Visul începea să prindă din nou contur, așa că am dat admitere la scoala postliceală sanitară DR.I Cantacuzino. Am luat examenul de admitere si drumul mult așteptat de a deveni asistent medical se așternea în fața mea. Am făcut școala cu mult drag și pasiune pentru ca mi se îndeplinea dorința. Motivația a fost puternică, încât cei 3 ani au trecut repede și am absolvit cu nota 10.

Mi-am început cariera în acest domeniu ca asistent medical generalist pe secția de terapie intensivă pediatrică la IOMC (Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului), actual INSMC. De-a lungul timpului, am devenit șef de secție, iar în prezent conduc acest institut.

În 2009 a urmat cursurile Facultății de Moașe și Asistență Medicală Generală, iar ulterior, programul de masterat Cercetări și Intervenții Operaționale în Managementul Serviciilor Medico-Sociale și al Sănătății Publice din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie Dr. Carol Davila București.

În toți anii de activitate, Daniela Nistor a participat la nenumărate cursuri de educație medicală și la diverse schimburi de experiență organizate în Spania, Italia, dar și în țara noastră.

Care sunt satisfacțiile acestei meserii? Ce vă motivează pe dumneavoastră zi de zi?

Toate informațiile acumulate m-au ajutat ca satisfacția profesională să fie la un nivel crescut și să mă motiveze zi de zi în profesia aleasă. Cum sa nu fii fericit când primești mulțumesc de la mama căreia i-ai îngrijit copilul? Cum să nu fii fericit când vezi copilul zâmbindu-ți după ce l-ai înțepat? Cum să nu-ți dorești în fiecare zi să vezi evoluția spre bine a micuților pacienți?

În această profesie, inevitabil, te confrunți și cu momente foarte dificile. Ce poți face pentru a le depăși?

În această profesie, inevitabil te confrunți și cu momente foarte dificile provocate de oboseală, stres, lipsă de personal, proastă comunicare, diverse orgolii nejustificate.

Pentru a le depăși trebuie să fii un bun profesionist, un bun comunicator, un bun coleg, să ai empatie față de pacienți, față de aparținători, față de colegii cu probleme, să fii credincios și mereu să ai dorința oricât de greu îți este să faci bine, să te pui mereu în postura pacientului și să te întebi tu cum ai vrea să fii tratat.

Sunteți asistent principal licențiat în pediatrie. Cum este să lucrezi cu cei mici?

Este foarte frumos și înălțător să lucrezi cu cei mici, dar și foarte greu. De exemplu, de cele mai multe ori, trebuie să faci abstracție de faptul că va plânge când îl înțepi, pentru că tu nu îi vrei răul, vrei doar să-i recoltezi analize care îi vor stabili diagnosticul sau să-i administrezi tratamentul ca să se însănătoșească.

Aveți vreun caz care v-a impresionat îndeosebi?

Cazurile îngrijite de-a lungul celor 23 de ani au fost numeroase, unele fericite, iar altele mai puțin fericite, fiecare a rămas într-un sertăraș de care îți aduci aminte în diverse momente ale vieții.

O să vă povestesc puțin despre cel mai actual, și anume copilul MM ( deși are familie nu este însoțit de mamă pentru că mai are acasă alți copii, iar el nu poate supraviețui decât în spital, pentru că este dependent de tratament medical), pe care l-am îngrijit de la vârsta de 3 luni. Acesta are un sindrom genetic renal, cu un parcurs foarte anevoios și cu șanse cam limitate de supravețuire îndelungată.Totuși, el va face în decembrie 2020, 5 ani, deși arată ca un copil de 1 an datorită sindromului. Băiețelul este însă plin de viață și noi, tot personalul medical, ne bucurăm pentru orice nouă achiziție a lui.

Cum credeți că mă simt, deși de 2 ani nu mai lucrez în secție, când mă duc la el în salon și văd că se ridică în picioare, începe să râdă și întinde mâinile să-l iau în brațe? Mă rog la bunul Dumnezeu ca medicina să avanseze și să existe leac pentru MM.

Foto: Daniela Nistor

Sunteți director de îngrijiri la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și a Copilului. Ne puteți oferi mai multe detalii despre activitatea desfășurată aici?

Din 2018 ocup funcția de director de îngrijiri în INSMC-Alessandrescu-Rusescu. Institutul are 3 componente, și anume: componenta de OG Polizu – 335 paturi (secții de obstetrică – ginecologie și maternitate), componenta de pediatrie (spitalul cu cele mai multe paturi de pediatrie medicală din București) – 176 paturi și centrul de sănătate mintală (centru de zi pentru copiii cu dizabilități).

Am în subordine aproape 800 de angajați și colaborez cu serviciul administrativ, achiziții, RUNOS, SPIIAM etc. Activitatea mea este foarte complexă din această postură, ceea ce implică foarte multe atribuții și responsabilități. Cu alte cuvinte, cam tot ce are legătură în institut la nivel de asistenți, infirmiere, îngrijitoare mă privește pe mine.

În același timp, sunteți cadru didactic în cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret. De ce ar alege viitorii asistenți medicali să învețe aici?

Sunt cadru didactic în cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret, este o onoare că mi s-a facut această propunere, dar este și o plăcere pentru mine. Cred că viitorii asistenți medicali aleg să învețe aici, pentru că sunt clase și laboraoare dotate pentru un învățământ de calitate, profesorii care predau sunt bine pregătiți și au un bagaj informațional bogat ce îl transmit viitorilor asistenți, colegiul are contracte de practică pentru elevi  în diverse spitale cu diverse specialități, putându-se acoperi foarte bine curricula de învățământ. În același timp, departamentul secretariat se bucură de personal bine pregătit, deschis să răspundă oricărei solicitări.

Ce evoluții ați observat în ultimii ani în ceea ce privește profesia de asistent medical?

Profesia de asistent medical în ultimii ani este într-o continuă transformare, atât din punct de vedere a noțiunilor ce trebuie acumulate pe parcursul școlii, cât și de responsabilizare a asistentului medical privind efectuarea actului medical.

Sunt un pic decepționată de cadrul legislativ, pentru că acum la școala postliceală au acces și elevii care nu au luat bacul. Nu vreau să discriminez pe nimeni, dar profesia de asistent medical presupune maturitate, implicare, responsabilizare și multe altele.

Profesia de asistent medical este o profesie vocațională în care ai de învățat în fiecare zi.