colegiu | Uncategorized

Cadrele didactice de la Colegiul universitar au primit o invitație specială la Atelierul practic „Experiența Școlii online pentru cariera de succes a cadrului didactic”, care a pus în valoare metodele și tehnicile utilizate în perioada predării în regim online.

Am răspuns cu mare drag și emoție invitației primite de la doamna conf. univ., dr. SADOVEI LARISA, membru al catedrei Științe ale Educației și Management al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și de la domnul Dr.conf.univ. CHIRIMBU SEBASTIAN CRISTIAN MARIAN, cadru didactic al Universității Spiru Haret București și al Universității Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, parteneri de nădejde ai Universității Spiru Haret și ai Colegiului universitar Spiru Haret București. În cadrul atelierului am revăzut mare parte dintre colegii cu care am împărțit aceeași soartă pe perioada pandemiei și am împărtășit experiențele trăite în mediul online.

Cu siguranță “adaptare” este cuvântul cheie! Dacă până la izbucnirea pandemiei cu SarsCov 2, învățământul online nu era apreciat la nivel național, considerându-se că sunt multe domenii în care interacțiunea și practica sunt esențiale, nevoia ne-a învățat că dincolo de aceste aspecte este important să rămânem conectați, să continuăm învățarea, să transformăm provocările în oportunități.

Astfel, cu toții, elevi, studenți, părinți și cadre didactice am fost nevoiți să ne adaptăm din mers, mai întâi să salvăm anul școlar/universitar, apoi să rămânem conectați, să comunicăm.

Cu eforturi considerabile am reușit să ne desfășurăm activitatea cu profesionalism, apoi cu înțelepciune, cu schimburi de experiență și bune practici, atât cu colegi din țară cât și din străinătate, am învățat să utilizăm platforme și programe care vin în sprijinul cursanților dar și al cadrelor didactice, am învățat să fim creativi, mai deschiși către nou și nu în ultimul rând să ne folosim de resursele oferite de tehnologie.

Și astăzi la Colegiul universitar Spiru Haret București, chiar dacă ne-am reluat activitatea cu prezență fizică, utilizăm tot ce a fost bun și am reușit să implementăm cu succes, pentru că elevii trebuie să beneficieze de o pregătire de calitate, centrată pe nevoile lor!

soc. Țibuleac-Dinu Marcela, cadru didactic al Colegiului USH București