colegiu | Uncategorized

Pentru că ne pasă de soarta elevilor/absolvenților noștri, pentru că vrem să învățăm de la cei mai buni, cadrele didactice ale Colegiului Universitar Spiru Haret, alături de alți reprezentanți ai școlilor postliceale sanitare din București, au participat la întâlnirea de lucru, care a avut loc în data de 07.04.2022, la sediul Școlii Postliceale Șanitare Fundeni cu tema: ,,Bune practici în organizarea și desfășurarea examenelor de certificare a competențelor profesionale” – 2022.

În cadrul întâlnirii ne-a fost prezentată Metodologia de organizare și desfășurare a examenelorce certificare a calificărilor profesionale, ne-au fost precizate modificările din curriculum de învățământ, particularitățile probelor practice și am făcut turul unității de învățământ organizatoare a examenului.

Au fost dezbătute teme ca: sprijinirea elevilor pentru întocmirea proiectelor; recapitularea materiei cu accent pe proba practică; luarea tuturor măsurilor necesare ca examenul să se desfășoare în condiții de siguranță. Elevii vor beneficia de cele mai bune condiții la susținerea celor trei probe de examen.