colegiu | Uncategorized

Ziua mondială a sănătăţii este sărbătorită, în fiecare an, la 7 aprilie, cu scopul de a evidenţia o temă de sănătate specifică unui domeniu prioritar ce provoacă îngrijorare în accepţiunea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), potrivit https://www.who.int/.

În 2022, tema marcării zilei este „Our planet, our health”. În mijlocul pandemiei cu noul coronavirus, a unei planete poluate, a bolilor în creştere precum cancerul, astmul, bolile de inimă, cu prilejul acestei zile, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va atrage atenţia la nivel global asupra acţiunilor urgente necesare pentru a menţine oamenii şi planeta sănătoşi şi pentru a promova o mişcare de creare a societăţilor, concentrată pe bunăstare.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că peste 13 milioane de decese în întreaga lume, în fiecare an, se datorează unor cauze de mediu care pot fi evitate. Criza climatică reprezintă, în prezent, cea mai mare ameninţare pentru sănătate cu care se confruntă umanitatea. Criza climatică este şi o criză de sănătate, notează site-ul oficial a OMS.

Deciziile politice, sociale şi comerciale conduc atât la o criză climatică cât şi de sănătate. Peste 90% dintre oameni respiră un aer poluat rezultat din arderea combustibililor fosili. O lume în încălzire reprezintă mediul propice pentru ţânţari, care răspândesc, astăzi, bolile mai departe şi mai repede. Evenimentele meteorologice extreme, degradarea terenurilor şi deficitul de apă îi determină pe oameni să se mute, fiindu-le afectată, în acelaşi timp, sănătatea. Poluarea şi materialele plastice se găsesc pe fundul oceanelor dar şi pe cei mai înalţi munţi şi se regăsesc în lanţul trofic. De asemenea, există produse alimente şi băuturi foarte procesate şi nesănătoase care conduc la obezitate, cancer şi boli de inimă, care generează în acelaşi timp o treime din emisiile globale de gaze cu efect de seră.

În timp ce pandemia de COVID-19 a arătat, pe de o parte, puterea de a vindeca a ştiinţei, ea a evidenţiat, pe de altă parte, inechităţile din această lume. Pandemia a scos la iveală slăbiciuni în toate domeniile societăţii şi a subliniat urgenţa creării unor societăţi durabile, angajate să obţină o sănătate echitabilă în prezent, dar şi pentru generaţiile viitoare, fără a încălca limitele ecologice. Modelul actual al economiilor lumii duce la o distribuţie inechitabilă a veniturilor, a bogăţiei şi a puterii, prea mulţi oameni trăiesc, încă, în sărăcie şi instabilitate. O economie a bunăstării are ca obiective bunăstarea umană, echitatea şi durabilitatea ecologică. Aceste obiective se traduc în investiţii pe termen lung, bugete de bunăstare, protecţie socială şi strategii juridice şi fiscale. Întreruperea acestor cicluri de distrugere a planetei şi a sănătăţii umane necesită acţiuni legislative, reforme corporative, indivizii fiind, totodată, sprijiniţi şi stimulaţi să facă alegeri sănătoase, arată https://www.who.int/.

Tema generală a Zilei mondiale a sănătăţii este „Universal Health Coverage: everyone, everywhere”, constituind obiectivul principal al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Acest obiectiv vizează asigurarea accesului tuturor persoanelor la serviciile de sănătate de care au nevoie, atunci când au nevoie de ele, chiar în inima comunităţii, fără a suferi dificultăţi financiare. Acoperirea Universală cu Servicii de Sănătate include întregul spectru de servicii de sănătate esenţiale, de calitate, de la promovarea sănătăţii până la prevenire, tratament, reabilitare şi îngrijire paliativă.

În 1948, cu prilejul primei întruniri globale dedicată sănătăţii şi găzduită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, s-a hotărât aniversarea la 7 aprilie a Zilei mondiale a sănătăţii. La această dată a intrat în vigoare Convenţia OMS. Organizaţia Mondială a Sănătăţii este o instituţie specializată a Naţiunilor Unite care a fost creată la 22 iulie 1946, cu sediul la Geneva. Ziua mondială a sănătăţii a fost marcată pentru prima dată în 1950.

În ultimii 65 de ani, marcarea Zilei mondiale a sănătăţii a scos în evidenţă aspecte importante legate de sănătate, cum ar fi sănătatea mintală, îngrijirea mamelor şi a copiilor, dar şi schimbările climatice cu repercusiuni asupra sănătăţii. Sărbătoarea este marcată de activităţi care se extind dincolo de ziua în sine şi servesc drept ocazie de a concentra atenţia mondială asupra acestor aspecte importante ale sănătăţii globale.

„Building a fairer, healthier world for everyone” a fost tema din 2021, prin intermediul căreia OMS a făcut un apel la acţiuni de eliminare a inechităţilor în materie de sănătate, ca parte a unei campanii globale de-a lungul unui an, pentru a aduce oamenii împreună şi de a construi o lume mai corectă şi mai sănătoasă. Campania a evidenţiat principiul constituţional al OMS conform căruia „obţinerea celui mai înalt standard de sănătate este unul dintre drepturile fundamentale ale fiecărei fiinţe umane fără deosebire de rasă, religie, credinţă politică, condiţie economică sau socială”. (AGERPRES/(Documentare – Irina Andreea Cristea, editor: Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)

La mulți ani tuturor cadrelor medicale care au grijă de sănătatea noastră!

La mulți ani cadrelor didactice și elevilor Colegiului universitar Spiru Haret București, domeniul sănătate și asistență pedagogică, care se pregătesc temeinic pentru a fi buni profesioniști!