Sănătatea – darul cel mai de preţ
editor | Uncategorized
Pentru sănătatea noastra, pentru a trăi mult, trebuie doar să facem cunoştinţă cu legile naturii, cu aceste legi ale naturii care ne menţin organismul viu şi apt de activitate. Trebuie să cunoaştem legile universului în care trăim, să învăţăm să convieţuim cu ele după legile raţiunii.
Sănătatea nu se poate oferi cuiva în dar, nu se poate cumpăra, nici moşteni. Ea trebuie doar păstrată. Trebuie să învăţăm să trăim în lumea aceasta în armonie, neaducându-ne daune nici nouă, nici mediului înconjurător. Şi atunci, avem dreptul să pretindem la o viaţă lungă şi plină de satisfacţii din belşug.
Importanța mersului
editor | Uncategorized
Mersul este o acțiune care este executată în mod natural de corpul uman. Este una dintre primele abilități pe care le dobândim, aceasta întâmplându-se cu mult timp înainte de a învăța să vorbim. În urmă cu un secol, mersul pe jos era principalul mijloc de deplasare pentru majoritatea oamenilor, și de cele mai multe ori implica parcurgerea unor distanțe mult mai mari decât cele pe care le avem de parcurs în zilele noastre.
Însă, deși poate părea puțin exagerat, există un mod corect și unul greșit în care părțile corpului tău să fie poziționate atunci când te deplasezi cu ajutorul mersului. Astfel, mai jos am enumerat câteva sfaturi care te vor ajuta să te asiguri că stilul tău de mers este corect.
Tălpi
Un mers eficient și confortabil începe de la modul în care talpa piciorului face contact cu solul. Călcâiul trebuie să fie primul care atinge solul, iar apoi tranziția trebuie făcută către tot restul tălpii. Pentru a verifica dacă tălpile picioarelor tale calcă corespunzător, poți verifica uzura tălpilor unor perechi de încălțăminte pe care le utilizezi. Uzura pe interiorul sau exteriorul tălpii poate fi un indiciu că modul în care calci este greșit. Un sfat în aceste cazuri poate fi o vizită la un medic care îți poate prescrie o pereche de încălțăminte ortopedică.
Picioare
Evită pașii mari. Astfel de stil de mers poate rezulta în dureri și accidentări pe termen lung, și nu te ajută să mergi mai rapid într-un mod eficient. Pasul tău ar trebui să fie mai lung în spatele corpului, nu în fața acestuia. Piciorul oferă o putere mai mare pentru deplasare atunci când împingi cu acesta în spate.
Mijlocul
Musculatura mijlocului tău (mușchii abdominali și cei din zona inferioară a spatelui) este foarte crucială atunci când te deplasezi mergând pe jos. Acești mușchi oferă stabilitatea esențială coloanei tale vertebrale și ar trebui să fie utilizați (încordați) atunci când mergi.
Umeri relaxați
Dacă ești stresat, umerii tăi vor fi tensionați și ridicați. Această tensiune este transmisă apoi către gât și brațe. Atunci când mergi, concentrează-te pe a-ți trage umerii în jos și spre spate, prin ridicarea pieptului. Prin concentrarea asupra unei poziții corecte a capului și ridicarea pieptului, ar trebui să te simți mai înalt decât în mod normal.
Poziția capului
Cea mai bună modalitate prin care să obții o postură mai bună într-un mod rapid este să adopți poziția în care te simți cel mai înalt. Aceasta va corecta imediat erorile de postură. Nu îți arcui spatele și nici nu te apleca spre față sau spre spate. Fii înalt și drept. Oriunde va fi direcționat capul, acolo se va îndrepta și corpul. De aceea este ideal ca urechile tale să fie direct deasupra umerilor, în timp ce gâtul este într-o poziție dreaptă.
Rolul nutriției și al activității fizice în menținerea stării de sănătate a copilului
editor | Uncategorized
Elevii Colegiului Universitar Spiru Haret București desfășoară periodic activități de instruire practică în Spitale/Centre de Copii. De aceea este foarte important ca ei să învețe lucruri atât de esențiale pentru cei mici, cum ar fi nutriția și mișcarea!
Conferința „Rolul nutriției și al ctivității fizice în menținerea stării de sănătate a copilului” a avut loc la Hotelul Internațional din București, fiind organizată de Casa Corpului Didactic Bucureşti în parteneriat cu Inspectoratul Școlar București, Asociaţia SAMAS, Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și a copilului, Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice. Manifestarea s-a adresat cadrelor didactice, cadrelor medicale, părinților și elevilor Colegiului Universitar Spiru Haret București .
Prelegerile au fost susținute de specialiști cu o vastă experiență în domeniul nutriției, al educației, al psihologiei şi al sportului.
Casa Corpului Didactic a fost reprezentată de către domnul director Gabriel Vrînceanu, Inspectoratul Școlar de către doamna inspector Georgeta Iordache și domnul inspector Laurențiu Oprea.
Domeniul medical a fost reprezentat cu succes de către Mircea Nanulescu profesor doctor, Cluj, Raluca Ghionaru medic de familie, Hurduc Victoria medic primar pediatrie, Diana Voican doctor medicină generală, inițiatorul proiectului „Sănătos de Mic.” Acest proiect a fost realizat împreună cu Asociaţia SAMAS, Danone România ,beneficiind de susţinerea Societăţii de Nutriţie din România (SNR), a Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie (SNMF), a Societăţii Române de Pediatrie (SRP), a Societăţii Române de Gastroenterologie şi Hepatologie (SRGH), a Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice (FRDNMB), a Institutului Naţional Pentru Sănătatea Mamei şi Copilului (INSMC), a Inspectoratului Şcolar din Bucureşti (ISMB), Casa Corpului Didactic (CCD) precum şi a Organizaţiei Crucea Roşie. Misiunea sa: reducerea prevalenţei obezităţii în grupa de vârstă preşcolară, îmbunătăţirea stării de nutriţie şi sănătate pe termen lung printr-un program naţional de educaţie şi dezvoltare de obiceiuri sănătoase pentru întreaga viaţă.
Domeniile psihologie și educație au fost reprezentate de Laura Ciolan conf.univ.dr. Universitatea București, Facultatea de Psihologie și Ştiintele Educației, Chirimbu Sebastian conf.univ.dr. Colegiul Universitar Spiru Haret București și Vicol Şuta profesor Școală Specială nr. 11, specialist în sport (mișcare și kinetoterapie).