INTERVIU cu Camelia Cojocariu, absolventă a Colegiului Universitar Spiru Haret: Pe mine m-a impresionat plăcut importanţa pe care Colegiul a acordat-o stagiilor de practică. Am fost sprijiniţi în a deprinde această meserie de la oameni extraordinari
editor | Asistent medical |
“Să nu te dai bătut în faţa oamenilor sau a întâmplărilor.” este fraza care îi place foarte mult şi pe care a transformat-o în motto-ul său. Ea este Camelia Cojocariu, absolventă a Colegiului Universitar Spiru Haret, promoţia 2019, calificarea profesională Asistent medical generalist.
A urmat cursurile Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii din Bucureşti, specializarea Asistenţă Socială, din dorinţa de a ajuta oamenii aflaţi în nevoie şi de a se implica direct în problemele comunităţii.
Ulterior însă, a decis să urmeze cursuri de calificare în meseria de asistent medical, asta după ce ani la rând, şi-a petrecut foarte mult timp în spitalele din Bucureşti în calitate de aparţinător, având astfel posibilitatea de a cunoaşte oameni care au impresionat-o fie prin pasiunea cu care îşi făceau meseria, fie, în cazuri mai puţin fericite, printr-o atitudine nedemnă de această profesie: „Atunci mi-a încolţit în suflet dorinţa de a face ceva în acest sens.”, mărturiseşte aceasta.
Tot din dorinţa de a face ceva concret pentru cei care aveau nevoie de ajutor, în anul 2007 s-a înscris ca membru al Crucii Roşii Române, fiind membru activ până în 2019, când a trebuit să renunţe, pentru a putea face voluntariat pentru SABIF.
Parcursul acesta profesional, cu schimbari atat de radicale, cumva m-a ajutat sa-mi gasesc calea si in final, sa ajung sa fac ceva ce simt ca ma implineste ca om.
Pe plan personal, adoră să se joace cu fiica sa şi să facă împreună decoraţiuni handmade, să se plimbe cu bicicleta să să asculte muzică. De asemenea, iubeşte cărţile şi nu trece nicio seară fără să citească măcar 2-3 pagini. Printre preferatele sale se numără cele de aventuri istorice: Alexandre Dumas, Paul Feval, Michel Zevaco etc.
În rândurile de mai jos, Camelia ne povesteşte despre experienţa sa în cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret, cariera sa, dar nu uită nici de boboceii care au ales anul acesta să ne devină cursanţi.
1. Care este prima amintire legată de Colegiul Universitar Spiru Haret?
Destul de proaspete toate amintirile legate de colegiu, însă cred că cele mai multe emoţii şi cea mai vie amintire este legată de prima zi a stagiului de practică din anul I. Am făcut acel prim stagiu de practică la un spital de urgenţă pentru copii, iar eu am mers pe secţiile de Pediatrie, ATI şi Chirurgie. Deşi aveam experienţă cu spitalele, faptul că acolo era vorba de copii, m-a marcat profund.
2. În câteva cuvinte, cum a evoluat cariera ta după absolvirea colegiului?
Încă din anul II mi-am dat seama că vreau să practic această meserie fie într-o secţie de ATI, fie Urgenţe sau Ambulanţă, aşa că m-am înscris ca voluntar la SABIF, unde am mers la gărzi timp de mai bine de un an. La finele anului III, m-am angajat ca asistent stomatologie într-un cabinet unde am lucrat până la momentul susţinerii examenului de absolvire.
În acest timp, am fost implicată în diferite proiecte (demonstraţii practice şi ora de educaţie sanitară cu copiii de la grădiniţă, acordare de îngrijiri post operatorii pentru oameni fără adăpost). Din septembrie anul trecut, am ales să mă mut în Germania, împreună cu familia mea, unde bineînţeles, doresc să practic meseria.
Din cauza pandemiei lucrurile s-au mişcat puţin mai greu în direcţia visată de mine, aşa că după ce am lucrat aici o scurtă perioadă, am decis să mă reîntorc la şcoală, de data aceasta pentru a învăţa limba germană. Dupa ce voi avea suficiente cunoştinţe lingvistice, îmi doresc foarte tare să fac un curs pentru a putea lucra pe o secţie de ATI.
3. Ce te-a ajutat cel mai mult în viața profesională, din ceea ce ai învățat în timpul anilor de studii?
Mi-au fost de ajutor absolut toate lucrurile învăţate la cursuri, toate sfaturile primite de la profesori şi mai ales, stagiile de practică. Indiferent de cât de mult aş fi studiat, fără stagiile practice nu aş fi avut curajul să mă prezint la un interviu/concurs de angajare, după absolvire.
4. Ce ne poţi spune despre stagiile de practică pe care le-ai efectuat în cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret?
Pe mine m-a impresionat plăcut importanţa pe care Colegiul a acordat-o acestor stagii de practică şi m-am bucurat nespus că am avut ocazia să mergem în spitale importante din Bucureşti, unde mereu am avut un om care ne-a coordonat, ne-a îndrumat, ne-a ajutat. Noi am avut acces pe secţii foarte importante încă din anul I, am fost sprijiniţi în a deprinde această meserie de la oameni extraordinari.
5. Cine este profesorul care ţi-a plăcut cel mai mult şi ce mesaj dorești să-i transmiți?
Ar fi nedrept să nominalizez un singur profesor, pentru că toţi au fost minunaţi şi de la toţi am avut câte ceva de învăţat. Pot spune doar că printre cei mai dragi sunt: Stănuca Iuliana, Ionescu Ionela, Călina Alina, Nicoleta Timişan, Meruţă Alexandrina, Petrescu Maria, Iancu Melania, dna dr. Filip. Tuturor vreau să le transmit că le mulţumesc pentru răbdare, pentru înţelegere şi nu în ultimul rând, pentru încrederea pe care ne-au acordat-o!
6. Ai un model pe care îl stimezi îndeosebi în domeniul în care te-ai specializat?
Nu am neapărat un model, însă apreciez anumiţi oameni din domeniul acesta şi sunt destui. Printre aceştia se numără desigur şi profesorii noştri, dar şi medici sau asistente pe care i-am cunoscut în spitalele unde am efectuat stagiile de practică.
7. Care este primul lucru pe care-l faci dimineața?
Poate părea deplasat, dar în fiecare dimineaţă în care deschid ochii, mulţumesc Universului că eu şi ai mei am mai trecut peste încă o zi şi suntem cu toţii bine.
8. Cum vezi dezvoltarea ta profesională în viitor?
Mă văd într-o lumină foarte optimistă, domeniul medical este unul în care învăţarea şi dezvoltarea personală trebuie să fie un proces continuu, nicio zi nu seamăna cu alta, aşa cum niciun pacient nu seamăna cu altul.
9. De ce ai ales Colegiul Universitar Spiru Haret pentru educaţia ta? Recomanzi această instituţie celor care optează pentru una din calificările pe care le pune la dispoziţie Colegiul?
Sigur că recomand această instituţie tuturor celor care optează pentru această calificare profesională! Eu am ales-o la noroc, ca să fiu sincera, a fost cumva o întâmplare fericită. Am găsit Colegiul pe internet şi am spus, aici mă duc să mă înscriu, deşi la momentul acela habar nu aveam că eu voi face parte din prima promoţie de absolvenţi de AMG.
10. Ce sfat le dai bobocilor Colegiului
Universitar Spiru Haret?
Nu ştiu dacă sunt în măsură să dau sfaturi,
dar cred că trebuie să alegi această meserie din pasiune şi din dragoste pentru
oameni, nicidecum pentru eventualele câştiguri materiale. Este important să crezi
în rolul tău şi să înţelegi că acea diplomă nu te va tranforma într-un
super-erou dacă tu nu eşti unul. Să acorde maximă seriozitate tuturor
materiilor, pentru că deşi poate unele par mai neimportante sau neinteresante,
pe parcurs vor afla cât sunt de valoroase toate informaţiile.
Ulterior, să caute să se familiarizeze cu acest domeniu încă din anii de studiu, prin participarea la toate stagiile de practică, dar şi prin înscrierea lor în diferite organizaţii de voluntariat.